Despre relatia mama-copil, cu Speranta Farca – Serile “Totul despre mame”

10363400_643425942413796_8726407834058387794_nFoto credit: Fotografii de familie

In ultima vreme, dar ma tot duc la workshop-uri de parenting. Am citit, tot in ultima vreme, vreo 10 carti de parenting. Ce m-o fi apucat, nu stiu, ca nu vreau sa fac nici vreo cariera din asta, nici sa cresc copiii perfecti. Doamne fereste de asa ceva! ;)

Am descoperit ca ma fascineaza rau de tot domeniul asta alambicat, cu diverse teorii despre cum ii este mai bine copilului, parintilor si lumii in care ei traiesc, iar discutiile fata in fata cu diversi specialisti in relatia parinte-copil ma tin in priza si-mi reamintesc ce este cu adevarat important in viata mea. Nu ca ar fi greu de ghicit, dar este incredibil cum rataceste omul de la calea cea buna pentru te miri ce!

Saptamana trecuta am intalnit-o pe Speranta Farca, la Libraria Humanitas de la Cismigiu, in cadrul Serilor “Totul despre mame” si, dupa doua ore de povestit si raspuns la intrebarile celor aproximativ 50 de mamici, am plecat de acolo cantand prin ploaie. Asa de zen eram! :)

Pe Speranta Farca, psihanalist, o tot citesc online, inca nu i-am cumparat cartile, dar, dupa aceasta intalnire o sa incep sa pun bani deoparte… ;). Este atat de sincera si savuroasa! Am plecat foarte relaxata de la workshop, cu sentimentul ca, indiferent ce greseli fac ca mama, sunt pe calea cea buna si ca ai mei copii vor supravietui. Nu e nevoie decat de putina renuntare la control, de iertare si invatare din propriile greseli, de acceptare a copilului asa cum este el si, bineinteles, de multa disponibilitate sufleteasca. Multa rau!!!!

Foto credit: Fotografii de familie

2014-03-25-12.44.54-300x225

O sa incerc sa redau din memorie ideile principale ale intalnirii. Nu de alta, dar merita sa fie raspandite.

-Pedepsele, recompensele, laudele sau criticile nu fac parte din educatia unui copil, ci din dresajul animalelor. Este de altfel o idee des promovata in ultimii ani. Pe mine m-a convins cel mai bine Alfie Kohn si al lui “Parenting neconditionat”.

- Cand copilul este agresiv cu mediul inconjurator este un lucru firesc, problema apare atunci cand acesta isi indreapta agresivitatea, un sentiment de altfel normal, catre sine si incepe sa se raneasca (o mamica a oferit exemplul baietelului sau care se da cu capul de podea daca nu i se face pe plac). In astfel de cazuri trebuie cerut ajutorul unui specialist. Insa, daca copilul este agresiv cu altii, trebuie sa ii comunicam cum se simte persoana agresata si sa identificam cand s-a simtit si el, la randul lui, o victima. In astfel de cazuri, copilul incearca sa atraga atentia celorlalti ca si el a avut de suferit la un moment dat si ca singurul fel in care el poate face situatiei este sa se comporte agresiv si sa-i faca si el pe altii sa sufere. Deci copilul nu trebuie certat, pedepsit sau lovit pentru comportamentul sau, caci aceste actiuni adauga o noua suferinta la cea veche si complica situatia.

-Cand copilul este foarte dependent de mama, chiar si la varste mai mari, nu este nici un lucru rau, nici un lucru bun. Este un lucru NORMAL pentru el. Fiecare are un ritm propriu de desprindere de mama si de castigare a independentei, asa ca nu trebuie sa fortam lucrurile, ci sa lasam copilul sa evolueze firesc. Aici, Speranta Farca  ne-a confirmat ca un copil nu evolueaza de jos in sus, ci evolutia sa poate fi privita din perspectiva unui tango: un pas in fata, doi inapoi. Deci copilul, de fiecare data cand progreseaza, sa ne asteptam sa urmeze si o perioada de regres. Intorcandu-se mereu in punctul de unde a pornit, el obtine acea siguranta si protectie de care are nevoie pentru a se aventura iarasi in afara universului cunoscut de el pana atunci. Oricum, ca idee reconfortanta, ar trebui sa retinem ca pe masura ce copilul devine mai lipicios de mama (sau tata, in anumite cazuri) inseamna ca acesta se pregateste pentru o etapa de separare. Este felul lui de a-si incarca bateriile, inainte de a pasi catre un teritoriu necunoscut.

-Tot ce face un copil, la orice varsta, bieninteles exceptand situatiile in care se pune in pericol, este absolut NORMAL si trebuie tratat ca atare. Nu trebuie sa intervenim in niciun fel. De exemplul in cazul in care isi suge degetul. Ca doar este degetul lui si ar trebui lasat sa faca ce vrea cu el. Daca ar fi degetul mamei, ar fi alta discutie. Nu ar trebui intervenit nici in cazul in care un copil isi pune dop sentimentelor cu suzeta. Daca asa se linisteste el este un lucru perfect normal. Alti psihologi recomanda sa-ti ajuti copilul sa-si planga suferinta, care se ascunde in spate si nu sa recurga la astfel de tipare de control, cum ar fi suptul degetului, al suzetei, dormitul cu o jucarie anume. Sincer, sunt de acord cu ultimii, desi nu e deloc simplu de manevrat o astfel de situatie.

-In cazul in care consideram ca tatal, bunicii, bona, educatoarea sau oricine altcineva cu care copilul intra in contact nu se comporta cu acesta asa cum am dori (noi, mamele) ar trebui sa renuntam la control si sa nu ne bagam. Asa cum sunt ele, bune sau rele, aceste relatii ale copilului cu alti oameni decat cu mama sunt benefice pentru el, caci il invata ca exista si alte perspective. Copilul trebuie sa se descurce singur cu aceste relatii. Oricat am incerca sa-i ferim de rele si sa le creem o lume perfecta, mai devreme sau mai tarziu ei se vor lovi de oameni care nu le vor accepta aceleasi lucruri ca mama sau vor incerca sa-i schimbe. Chiar si neintelegerile cu ceilalti ii ajuta sa evolueze, sa gaseasca noi modalitati de a comunica mai clar.

-Nu putem fi si mama si tata. Fiecare are rolul lui bine definit, asa ca nu trebuie sa incercam sa ne dadacim sotul sa faca cum facem noi. Nu suntem mama sotului, ci partenera lui de viata si ar trebui sa-l tratam ca pe un egal in ceea ce priveste cresterea si educarea copilului, chiar daca noua ni se pare ca el nu face bine anumite lucruri vizavi de copil. Copilul are nevoie sa creasca alaturi de indivizi diferiti si autentici, pentru a obtine mai multe perspective asupra lucrurilor. Trebuie sa avem mai multa incredere in tatici, deci :).

-Copilul ne arata intotdeauna, prin comportamentul lui, cum suntem noi adultii. Este ca o oglinda. Problemele lui sunt de fapt problemele noastre. Daca pe noi ne deranjeaza ceva la el, inseamana de fapt ca noi avem o dificultate in acel domeniu si ca noi trebuie sa ne rezolvam dilema. Daca cel mic are o anxieate de separare ar trebui sa analizam mai intai cum stam noi la acest capitol. La fel, daca copilul are probleme cu agresivitatea, trebuie sa vedem cum ne mamageriem noi impulsurile agresive. De cele mai multe ori, dupa aceasta introspectie, s-ar putea sa realizam ca de fapt copilul nostru e foarte bine si ca de fapt noi trebuie sa mai lucram putin la atitudinea noastra. Nu degeaba se spune ca un copil e cel mai bun trainer de dezvoltare personala!

-O alta chestiune foarte importanta care a fost dezbatuta a fost relatia copilului cu scoala. Din pacate, s-a reiterat aceeasi idee, cum ca sistemul nostru de invatamant traditional este la pamant, iar singurul rol al scolii este cel de socializare. In acest caz, noi, ca parinti nu ar trebui sa ne fortam copilul sa invete ceva daca nu il atrage acel lucru. Copilul se apara si ei cum pot de aceasta avalansa de informatii inutile si greoaie predata in scoala. Daca refuza sa-si faca temele, el va suporta consecintele. Insa noi nu trebuie sa punem presiune pe el, ci doar sa ii aratam disponibilitatea noastra in cazul in care acesta ne cere ajutorul. Iar daca copilul are probleme la scoala e ceva normal, caci acesta e universul lui si aici ar trebui sa aiba probleme, nu in alta parte. In plus, parintii nu ar trebui sa se identifice cu performantele copilului la scoala si nu ar trebui sa incurajeze competitia cu ceilalti colegi de clasa.

In concluzie, Speranta Farca ne-a lamurit pe cei prezenti ca ar trebui sa fim niste parinti mai destinsi, sa nu mai incercam sa ne corectam copilul in functie de normele sociale standard, sa ne uitam mai mult la noi si sa lucram la a ne depasi problemele inainte de a le imputa copilului si sa avem incredere ca acesta este capabil sa-si managerieze singur relatiile si sa faca fata unor probleme din universul lui. E o perspectiva optimista si relaxanta, nu? :)

P.S. Bonus, un articol foarte fain despre educatia fara pedeaspsa de pe adevarul.ro: “Nu exista copii obraznici, ci parinti care nu stiu cum sa reactioneze”.

Foto credit: Fotografii de familie

10432476_643425815747142_9004123713232353028_n

About Alina