Viata fara lactate: O perspectiva mai sanatoasa

Ca sa reiau idea din titlu… da, exista viata fara lactate, desi mi-a fost destul de greu sa-mi imaginez acest lucru dupa ce am aflat de alergia lui Vlad la cele doua proteine din lapte: alfa-lactalbumina si beta-lactoglobulina.

Primul pas a fost sa-i scot lactatele de zi cu zi din alimentatie si apoi sa-l obisnuiesc cu gustul unui lapte praf special, cu respectivele proteine extensive hidrolizate, adica sparte in bucati foarte mici astfel incat organismul sa le tolereze. De pe 5 mai, Vlad este lactate-free (bineinteles, cu exceptia laptelui formula), iar la nici o saptamana s-au vazut rezultatele: Vlad a inceput sa aiba pentru prima oara pielea ca de bebelus. Bineinteles, a ajutat si tratamentul cu Advantan Milk si Zyrtec, insa fara sa-i elimin lactatele din alimentatie n-as fi reusit acest lucru. In trecut am mai tinut alte 4 tratamente cu hidrocotizoni (Advantan Milk, Elocom si Fucidin H) si antihistaminice, care, ori nu functionau, ori aveau rezultate doar o perioada scurta dupa administrare.

Si atunci ce mananca Vlad in loc de clasica branzica sau iaurt? Ca sa nu mai zic de gustosul unt de pe paine sau pufoasa smantana din mamaliguta? Ca sa rezolv aceasta dilema, am facut o programare la un medic nutritionist, Doru Negru de la Sanador. Nu vreau sa-i stric reputatia (nici nu stiu daca are vreuna), insa am ramas realmente socata cand l-am auzit ca-mi recomanda sa-i dau unui copil de un an si 3 luni margarina, sunca de Praga sau lapte de soia. Mi-am dat seama instant ca mi-am pierdut timpul degeaba si ca tot Google e aliatul meu de nadejde. Asa ca am aflat diverse lucruri, care pe mine m-au surprins, iar pe cei carora le-am povestit despre ele i-au socat.

Am aflat ca elefantul, balena, girafa, animale cu o structura osoasa masiva, nu au vreo vaca pe care s-o mulga ca sa-si ia calciul. La fel si vaca in sine, nici ea nu mulge alta vaca ca sa nu faca osteoporoza. Se multumesc cu iarba, frunze si apa chioara si traiesc bine mersi. Nici macar omul preistoric, care traia in caverne si se baza pe forta fizica sa supravietuiasca nu manca lactate, iar arheologii i-au gasit oasele in perfecta stare, neafectate de vreo lipsa de calciu. Nu mai zic de femeile preistorice, care faceau copii pe banda rulanta, pe care ii alaptau cativa ani buni, pana le dadeau toate maselele ca sa poata mesteca mancarea solida (apropo, stiati ca acum 2000 de ani nu existau blendere si mixere?!?! Cum Dumnezeului se descurcau?). Toate mamiferele se hranesc cu lapte doar cand sunt pui, apoi gata, trec pe mancare solida, iar noi, oamenii, am deviat mult de la traseul pe care mama natura l-a intentionat pentru noi. Mai ales ca noi consumam laptele altui animal, construit de la natura pentru nevoile respectivei specii, nu ale noastre.

Consumul excesiv de lactate, dupa intarcare, este responsabil de anemia feripriva la nivel mondial, deoarece calciul impiedica absorbtia fierului. Am mai aflat ca laptele nu iti asigura necesarul de calciu, dimpotriva, proteina animala numita cazeina acidizeaza sangele. Iar atunci cand sangele este acid, organismul are nevoie de o baza ca sa echilibreze balanta, asa ca apeleaza la calciul stocat in oase. Deci consumand lactate in prostie, obtii efectul contrar, adica pierzi calciu. Diverse studii realizate in ultimii 20 de ani au aratat foarte clar ca lactatele sunt strans legate de boli ca osteoporoza, obezitate, cancer, alergii si diabet.

Niste concluzii apocaliptice, dar foarte utile am gasit pe site-ul viatainverdeviu:

  • Laptele este plin de colesterol si grasimi.
  • Produsele din lapte nu contin fibra sau carbohidrati complecsi
  • Laptele este contaminat cu sange, pesticide, hormoni, antibiotice, durere si suferinta
  • Lactatele sunt legate prin sute de studii de alergii, constipatie, obezitate, anemie, boli de inima, cancer, leucemie, diabet, sinuzita si altele.
  • Laptele nu contine fier si pe deasupra mai si blocheaza absorbtia sa.
  • Laptele are mai putine proteine decat multe dintre legume.
  • Laptele nu vindeca ulcerul peptic, doar ofera un confort pe moment. In timp el creaza aciditate si mai multe daune stomacului.
  • Laptele are potential carcinogen, el contine factorul numit IGF-I. Toate studiile au aratat ca atunci cand nivelul acestuia creste in sange, cancerul se instaleaza.
  • Laptele are cu 300% mai multa caseina decat laptele de mama. Caseina, proteina din lapte, este folosita ca ingredient principal in fabricarea de lipici.
  • Produsele lactate de fapt produc osteoporoza nu o previn. Femeile din China care asimileaza calciul mai mult din plante decat din lapte au o incidenta a fracturilor mult mai mica.
  • Laptele este un pericol ecologic. Pentru crestearea vacilor sunt distruse in toata lumea paduri pentru a crea spatiu, iar excesul de gaz metan din matele vacilor si excrementele lor fac aceasta industrie al treilea contribuitor din lume la efectul de sera. Poate pare greu de crezut dar o vaca produce mai multa poluare decat o masina!

Mai multe informatii gasiti si aici:

Laptele, aliment miracol sau otrava?

Cele 4 mituri ale laptelui

Why milk is bad for you

White Poison: The Horrors of Milk

Debunking the Milk Myth: Why Milk is Bad for You and Your Bones

Dairy Monsters – So just how healthy is milk?

Cow’s Milk is a White Poison — It’ll KILL You and Your Family

NotMilk.com

Desi m-am oripilat citind toate aceste materiale despre cat de periculos este laptele pentru sanatatea omului, nu am sarit la frigider sa arunc produsele din aceasta categorie la gunoi. Nu renuntam la branza si unt nici picati cu ceara! Insa am invatat sa le reduc destul de mult si sa le consum ocazional strict pentru gustul lor, in nici un caz pentru “beneficiile” de care m-au invatat parintii si reclamele de la tv. In schimb, consumam multe verzituri, mai ales pe cele de sezon. Cerealele, mult laudate si ele pentru sanatatea oaselor, contin fitati, care impiedica asimilarea calciului. Asa ca, dragii mei, clasicul mic dejun de lapte cu cereale, care iti asigura necesarul de calciu, e doar un mit.

Nutripedia.ro m-a ajutat cu o lista de surse de calciu. In afara de soia, pe care sincer o consider si mai periculoasa pentru sanatate, m-am abonat la toate.

  • Pestele gras cu oase: sardina si somonul
  • Fructe uscate
  • Seminte de susan
  • Migdalele
  • Soia: branza tofu, lapte, iaurt
  • Legumele verzi

Surse alimentare de calciu pentru vegetarieni si persoane cu intoleranta lactozica:

  • Lapte  si produse de soia imbogatite cu calciu
  • Legume verzi:  varza, broccoli, varza de Bruxelles, conopida, salata creata
  • Migdale
  • Mamaliga
  • Fructe uscate: smochine, curmale, caise
  • Citrice
  • Seminte
  • Pentru ne-vegetarieni: peste gras cu oase: sardine, ansoa, somon

Sa nu uitam de expunerea zilnica la soare (aproximativ 20 de minute) pentru sintetizarea vitaminei D, care fixeaza calciul in oase si de activitatea fizica, care ajuta substantial structura si densitatea osoasa.

About Alina