Un salut de la Radu, fratiorul lui Vlad, pentru natiune!

Lui Vlad i-am cautat ceva vreme numele, pe site-uri romanesti si nu numai, desi nu sunt mare fan al denumirilor internationale. Inca de cand am aflat ca sunt insarcinata am inceput sa facem studii de piata, atat in privinta numelor de baiat, cat si de fata. De hotarat ne-am hotarat la o luna de zile dupa ce i-am aflat sexul, cand Giova a visat ceva ce n-a mai stiut sa povesteasca a doua zi, insa din care a reiesit ca pe primul nostru copil trebuie sa-l cheme Vlad. Mi-a placut numele, desi nu il luasem in considerare initial. Ma gandeam mai mult la un Gabriel, David, Stefan, Daniel… Al doilea nume, Ioan, a venit ca o consecinta fireasca a dorintei noastre de a a avea si un nume de sfant. In plus, in familia sotului exista traditia ca pe primul nascut de sex masculin sa il cheme Ioan. Cum nu tin la traditii, dar nici nu am nimic cu ele, n-am avut nimic impotriva si am acceptat acest nume, mai ales ca este cel mai important sfant si ca se sarbatoreste in ianuarie, luna in care trebuia sa nasc.

La al doilea copil recunosc ca pregatisem mai intens lista cu nume de fetite, caci de cand il stiu pe Giova are o afinitate in acest sens. In sensul ca-si dorea si o fetita. Iarasi, eu n-am avut nimic impotriva :). Insa, inca din luna a treia am aflat ca, in principiu, sa ne asteptam la un al doilea baiat. Confirmarea a venit o luna mai tarziu, asa ca ne-am concentrat din nou pe nume de baieti. Sincer, nici nu stiu cum ne-am oprit la Radu. Pur si simplu ni s-a parut un nume firesc, simplu, romanesc si, bineinteles, frumos :). Si, ca fapt divers, Vlad Tepes l-a avut ca frate pe Radu cel Frumos ;)))).

Vlad si Radu (ai mei, nu ai Tarii Romanesti) s-au avut pana acum ca fratii, cel putin in ceea ce priveste sarcinile. Nici unul nu mi-a dat batai de cap esentiale, singurul simptom avut la comun fiind somnolenta in exces. Zic in exces pentru ca eu sunt o persoana care ar dormi lejer 10-12 ore pe noapte, fara niciun pic de jena… La Radu am avut prin iulie-august niste bufeuri si cateva zile de arsuri de stomac, iar la Vlad vreo 3 seri cu o usoara greata, eu banuind pe atunci ca am mancat ceva alterat, caci nu aflasem inca ca sunt insarcinata si nici nu ma asteptam sa se intample asa de repede. In rest, numai de bine! :)

Ce-i drept, sunt mult mai relaxata acum, la a doua sarcina. Nu mai sunt asa de panicata ca lucrurile se pot complica (asta ca sa folosesc un eufemism) si nici nu mi-am mai impus atatea restrictii culinare ca la prima sarcina. Daca la Vlad nu m-am atins de nimic despre care citisem ca ar exista cea mai mica posibilitate sa-i dauneze sau sa-mi provoace contractii premature, la Radu am mai ingurgitat si un mezel, un biscuite cu monoglutamat de sodiu, un suc de fructe din comert, ba unul chiar acidulat si am dormit fara mustrari de constiinta si pe partea dreapta sau pe spate (cica e recomandat ca din luna a patra, cand se mareste burta sa dormi pe partea stanga, caci pe dreapta se afla vena cava inferioara, care poate fi strivita sub greutatea uterului si circulatia sangvina catre picioare sau catre fat poate fi obstructionata pe alocuri). Am pastrat insa cu sfintenie regula de zero la suta alcool si nu am mancat nimic nepreparat termic.

M-am lamurit putin si in privinta faptului ca indiferent de cate eforturi fac ca totul sa fie bine sunt lucruri pe care nu le pot controla, ma depasesc, caci tin de genetica sau de context. Ma refer aici la dermatita atopica si la alergia la lactate ale lui Vlad, cat si la faptul ca a respirat dupa trei minute la nastere, desi existat nicio explicatie concreta pentru asta. In fine, mi-am dat seama ca alegerile mele sunt importante, dar ca un mezel sau dormitul pe dreapta (o pozitie in care ma simt mult mai comod) nu o sa provoace daune ireparabile fatului. Tin minte ca nu eram obisnuita sa dorm deloc pe partea stanga, asa ca dupa ce am aflat de aceasta recomandare m-am chinuit vreo doua saptamani sa ma conformez, de-mi iesisera ochii din orbite de cat de obsita eram. M-am mai calmat cand mi-a zis doctora de atunci ca e mai important sa dorm, decat sa ma stresez cu acest aspect. Intr-un final m-am mai obisnuit, iar dupa ce l-am nascut pe Vlad nu va pot spune cat de usurata am fost ca pot dormi pe dreapta sau chiar pe spate (pozitia mea preferata, desi nu am putut sa revin la ea din prima din cauza sanilor, pe care ii simteam ca niste pietroaie care-mi striveau pieptul, in perioada in care am facut furia laptelui).

Saptamana trecuta, la ecografia de 28 de saptamani, am aflat ca si Radu are cordonul ombilical infasurat in jurul gatului, la fel ca Vlad in urma cu aproape doi ani de zile. Atunci intrasem in panica gandindu-ma serios daca sa apelez la cezariana ca sa nu se sufoce copilul in timpul travaliului. Acum stiu ca totul se va rezolva si si-l va da jos ca sa-l pot naste natural si pe el. Singura problema ar fi ca, atunci cand am aflat de Vlad, el era deja intors cu capul in jos, pe cand Radu se afla in pozitie tranversala si din pacate il cam impiedica aceasta circulara de cordon sa se miste. Incerc insa sa gandesc pozitiv, cum am facut si la prima sarcina, iar daca va fi sa fac cezariana, asta e, o s-o accept ca atare, desi n-am ajuns niciodata la cutit si mi-e tare groaza de el.

Revenind la subiectul principal, si anume Radu, m-am bucurat enorm ca tot la ultima ecografie am reusit sa-i vad fetisoara foarte bine. La Vlad n-am avut norocul de un instantaneu atat de clar. Incerc sa-mi dau seama de pe acum cu cine seamana. Nasul borcanat e tot la lui tac-su, dar parca obrajii aceia bucalati sunt ai mei :). Of, de-abia astept sa-l vad, sa-l tin in brate, sa-l vad pe Vlad cum reactioneaza la sosirea pe lume a fratiorului lui! Sunt atat de curioasa cum va fi viata noastra din decembrie incolo, nu mai am rabdare deloc! Nici Radu nu pare sa mai aiba rabdare, la ce activitate e la mine in burtica, mai ales pe la 5-6 dimineata, cand ma trezeste cu impunsaturile lui.

Din decembrie o sa fim in formula completa, insa o sa-mi lipseasca apoi miscarile pe care le simt in aceasta perioada. Este incredibil cat de fericita poate fi o femeie numai simtind ca exista viata in interiorul ei si cat de mult poate iubi deja pe cineva pe care nu-l cunoaste. Acestea mi se par niste sentimente pe care nu le poate egala nimic din lumea aceasta si-mi dau seama cat de norocoasa sunt ca le traiesc. Si nu o data, ci de doua ori! Ii multumesc lui Vlad pentru ele, ii multumesc lui Radu si, nu in ultimul rand, ii multumesc lui Giova, a carui capacitate de intelegere si sustinere ma depaseste si pe care o apreciez la maximum, caci, cu toatele stim cat de dificile, morocanoase, obosite, nervoase, plangacioase putem fi in timpul unei sarcini si apoi in lunile urmatoare nasterii. Traiasca, deci, tatii grijulii si toleranti de pretutindeni, e mare lucru sa ai asa ceva prin preajma! :)

About Alina