Recunosc, am un copil preferat. Si unul care m-a luminat

2014-07-22 09.48.07
Nu m-a ros niciodata dilema daca mama m-a iubit mai mult pe mine sau pe fratele meu. Firi total diferite, amandoi am solicitat-o automat in mod diferit. Eu am fost copilul care nu i-a pus mari probleme: am fost sanatoasa tun, cu scoala am mers bine, anturajul a fost ok, n-am avut probleme cu legea, viciile au fost in limite rezonabile si specifice varstei (adica am mai pufait si eu cateva pachete de tigari in anii de liceu si facultate si mai mult de la altii si am umblat cu rockeri), n-am fugit de acasa, mi-am facut un rost in viata cat de cat… Fratele meu a fost cel care i-a cam apasat butoanele de-a lungul timpului si a facut-o sa treaca prin stari emotionale mai intense. A avut mereu probleme cu alimentarea: ba il alerga mama prin casa cu lingurita, ba prefera mancarurile nesanatoase. A supt degetul pana la 13 ani, iar in acest timp mama a ajuns deseori la disperare, caci nu mai stia cum sa-l dezvete. Intr-un final, am ajuns cu totii la psiholog, caci nu se mai putea! A  fumat in draci, a venit acasa tatuat si cu piercinguri (spranceana si limba). A fost operat de doua ori (apendicita si ganglion la subrat), l-a muscat cainele, a fost alergic si la 16 ani i s-au declansat problemele cu inima.  Cu toate acestea, desi i s-a acordat mai multa atentie, n-am simtit niciodata niciun strop de invidie. Dimpotriva, si eu, la randul meu, l-am protejat si l-am ajutat cu tot ce mi-a stat in putere. Caci e fratele meu mai mic, pe care mi l-am dorit foarte mult si il iubesc enorm! Si-mi lipseste foarte mult, mai ales ca stiu ca nu ii este deloc usor acolo unde e.

Tot ce sper eu e ca Vlad si Radu sa simta acelasi lucru, ca nu exista termen de comparatie intre ei. Si sa aiba o relatie cel putin la fel de apropiata ca cea dintre mine si fratele meu. As fi cea mai fericita mama daca asa ar sta lucrurile, atat in copilarie, cat si mai tarziu la maturitate. Desi ii iubesc la fel de mult, ii iubesc in mod diferit. De Radu, fiind cel mai mic, inca ma leaga o dragoste carnala, hormonala. Ca si cum as fi proaspat indragostita! Simt nevoia cel putin o data pe ora sa-l iau in brate, sa-l pupacesc, sa-l mangai, sa-i miros capul… Intru intr-o stare de implinire maxima cand eu stau intinsa pe spate si el adoarme pe mine, in timp ce ii mangai spatele si-i sarut fruntea. Ma topesc toata cand il vad la sanul meu, sugand cu nesat si privindu-ma cu ochii mari, pana in adancul sufletului meu! Sau cand imi zambeste sagalnic… :). Foarte greu pot sta departe de el mai mult de 2-3 ore, ma simt de multe ori vinovata ca plec si sunt mereu entuziasmata la culme de fiecare chestiune minora pe care o spune sau face. Or fi hormonii alaptarii sau pur si simplu este el tare dragalas! Nu stiu si nu vreau sa aflu prea curand. ;)

2014-07-02 20.16.18
Pe Vlad il iubesc mai linistit. E dragostea aia de dupa casatorie, in care lucrurile s-au asezat. Nu-ti mai vuieste capul dupa celalalt, acum vezi totul mai limpede. Si e mai bine, caci poti lua decizii mai bune. Si esti mai sigura pe tine si pe relatia dintre voi, care s-a consolidat. Acum stii ce ai in comun cu celalalt, dar si ce te diferentiaza. Si nu te mai superi aiurea, ci negociezi astfel incat sa aveti amandoi de castigat cat mai mult din intelegere. Cateodata, negociezi la sange! ;) Stii ca vrei sa fii cu el, dar si ca rezisti si cateva zile despartiti, fara nicio problema, caci iti gasesti usor distractii. Si nu te simti vinovata deloc! Stii ca te poti baza pe celalalt si ca, desi va certati mai des, va pare amandurora rau si va impacati repede. Nu-l mai suporti sa atarne de tine, dar stii ca in momentele grele vrei sa-i simti bratele in jurul gatului. Si sa auzi ca te iubeste! Si nu oricat, ci pana la Soare, si Luna, si Neptun, si Eris, si Pluto, si Makemake, si inapoi!

Radu e inca puiul meu, care nu se poate lipsi de prezenta mea, care ma cauta de fiecare data cand ii este foame, sete, somn, s-a lovit, vrea o jucarie sau s-a certat cu frati-su. Sau pur si simplu vrea sa stea in picioarele mele si sa ma traga de pantaloni. Dar Vlad e puiul cu care am discutii filosofice despre viata de apoi, cu care discut despre atmosfera de pe Marte sau despre gravitatie, cu care ma mandresc ca invata singur cantece in engleza, care imi aprinde lumina la baie sau imi aduce prosopul cand ma duc sa-l spal pe Radu, care vrea sa se imbrace singur, care in curand va merge la gradinita.

_DSC7724
Sigur, la aceasta varsta, diferentele dintre ei inca sunt mari. De-aia ii iubesc diferit. Fiindca ma solicita diferit. Dar ca la un moment dat, mai ales cand vor fi amandoi la scoala, nu vor mai fi cine stie ce deosebiri. Ba, uite, ca vor fi in continuare. Si nu pentru ca vor avea varste diferite, ci pentru ca inca de pe acum observ cat de diferite sunt temperamentele lor. Cam aici voiam sa ajung: la temperamentele lor, care (am aflat recent) sunt mostenite de la parinti, nu dobandite in urma felului in care i-am crescut. Iar temperamentul meu il regasesc in Radu, in timp ce Vlad l-a luat de la taica-su. Radu nu pune probleme: a fost dintotdeauna un copil sanatos, linistit, care-si vede de joaca lui, care vine la tine doar pentru lucrurile esentiale; doarme fara probleme, mananca (ce-i drept, 90% lapte de mama), care-si duce singur mancarea la gura (restul de 10%), se catara peste tot, curios si curajos, e vesel 99% din timp si e maxim de haios si dulce!

In timp ce Vlad e copilul fragil, care are nevoie de tine pentru tot felul de lucruri banale, pe care le poate face singur: sa-i duci lingurita la gura, sa-i tii sticla cu apa, sa-l duci tu la pipi, sa-i aprinzi tu lumina. Ca si taica-su, care prefera sa te roage pe tine sa faci tot felul de nimicuri in locul lui. E copilul miorlait, caruia nu-i convin o gramada de lucruri. Nu vrea sa faca anumite lucruri singur, dar nici nu accepta ajutorul. Si eu nu am ce face decat sa-i suport frustrarile… E copilul sensibil, care are nevoie sa-l tii de mana cand doarme, cand il speli pe cap, cand il consulta medicul, cand sta tolanit pe canapea, la locul de joaca. La fel e si taica-su, vrea sa facem toate lucrurile banale in doi. E copilul care nu cere lucrurile de care are nevoie, ci le urla. Eventual, in urechea mea! E copilul care dramatizeaza tot (mira-m-as sa nu ajunga la Hollywood!), care sta pe margine si priveste (ii este suficienta stimularea asta, la fel ca tatalui sau), care nu incearca lucruri noi caci  ii este frica pentru integritatea corporala. V-am zis de taica-su, da?!

_DSC7718
Temperamentul lui Vlad ma duce de multe ori la extenuare. O fi si varsta asta de 3 ani si jumatate dificila, dar cu siguranta asa e felul lui de a fi. Cu fratele lui mai mic e mult mai usor totul. Nu stam la discutii, stim ce avem de facut, chiar si atunci cand apar nemultumirile din partea lui. Radu a fost mereu sanatos, cu Vlad ne-am luptat 3 ani cu dermatita atopica si alergia, fapt ce ne-a consumat multe rezerve emotionale, financiare si timpul liber. Radu a supt la san din prima clipa, fara nicio problema. A stiut ce are de facut si o face si astazi. Cu Vlad, alaptarea a fost intarziata, chinuitoare, dureroasa si a tinut doar 6 luni, cu chiu, cu vai. Am facut furia laptelui, mastita si am avut ragade. Vlad a plans din cauza colicilor vreo 4 luni, Radu vreo 2 ore. Radu doarme linistit, se trezeste odata la 2-3 ore sa manance, apoi isi vede de somn mai departe. Asa a fost mereu si eu n-am avut nicio zi de oboseala crunta, cum mi s-a intamplat cu Vlad. Vlad si acum se foieste, plange si tipa in somn, il loveste pe taica-su, cere de mancare pe la 4-5 dimineata, urla ca vrea sa se plimbe cu trenuletul sau mai stiu eu ce dorinte are.  Asa ca somnul lui Giova este mult mai putin si mai fragmentat decat al meu. Din cauza alergiei la lactate, am dat o caruta de bani pe laptelui praf special al lui Vlad, cu proteinele extensiv hidrolizate si tot timpul m-am chinuit sa gasesc alternative pentru a-i asigura necesarul de calciu. In schimb, ca sa-l hranesc pe Radu nu trebuie decat sa ridic tricoul. Si e totul gratis, rapid, steril si mega sanatos. Trei ani de zile, Vlad a urlat ca din gura de sarpe la fiecare spalat pe cap, de ajunsesem sa-l spalam la 3 saptamani. Si atunci ne mobilizat psihic rau de tot. Radu de-abia asteapta sa-i torni apa in cap. Cand se joaca, Vlad are de cele mai multe ori nevoie de asistenta. Sau macar sa stai in preajma lui. Radu se duce de la un an singur in camera lor cu jucarii , isi inchide usa si isi vede de treaba acolo pana te duci tu dupa el sau pana i se face foame.

In conditiile astea, cum sa nu-l prefer pe Radu?! As fi o ipocrita sa afirm altceva. Poate daca as fi fost vreo masochista… Ma regasesc in Radu intr-un procentaj foarte mare. Iar sotul se vede in oglinda cand se uita la Vlad. Nu degeaba cand ne referim la ei, eu si Giova folosim termenii “al meu” si “al tau”. Radu e “al meu”, iar Vlad e “al lui”.

Cu toate astea, nu pot sa nu zabovesc asupra paradoxului: daca viata e mult mai usoara cu varianta mea in miniatura, numita Radu, de ce oare m-am indragostit eu iremediabil si irecuperabil de varianta lui Vlad, in marime naturala?! De ce l-am ales eu sa-mi fie sot si sa-mi faca un copil dupa chipul si asemanarea lui?! In mare parte, stiam de la inceput in ce ma bag. Atunci, care e faza?! Am stat mult si m-am gandit la asta si dupa multa autoreflectie mi-am dat seama ca desi il prefer la orice ora pe Radu, am avut nevoie si am nevoie in continuare de Vlad sa-mi arate unde sunt bubele mele, ca sa mi le pot vindeca. Se spune despre copii ca sunt cei mai buni traineri de dezvoltare personala, caci ei iti trezesc cea mai puternica motivatie de a te schimba in bine si a progresa. Pentru mine, Vlad, nu Radu, este omuletul caruia trebuie sa-i multumesc pentru cunostintele mele intensive de nutritie si psihologie, acumulate in ultimii ani de pe Internet, din carti si de la conferintele si workshopurile la care am participat, cunostinte pe care le folosesc pentru a fi mai sanatosi si a trai in armonie. Pentru cunostintele mele medicale si capacitatea de a gestiona situatiile de boala fara panica, cu foarte putine medicamente spre deloc, pentru increderea in capacitatea de vindecare a organismului si pentru terapiile alternative, in special homeopatia, care ne-a schimbat viata. Lui trebuie sa-i multumesc pentru sondarea trecutului meu, reflectarea asupra lui si regasirea mea. Pentru expunerea punctelor mele slabe si pentru incercarile mele de a le intari. Pentru durerile si neimplinirile mele din copilarie, scoase la iveala, constientizate in mare parte si integrate in povestea vietii mele cu mai multa usurinta ca inainte.

Asa ca ii multumesc lui Radu ca imi face viata usoara si astfel mi-e bine si lui Vlad ca ma provoaca sa ma autodepasesc si astfel iarasi imi e bine. Si-i mai multumesc sotului, ca mi-a facut un copil ca mine si un copil ca el. Sa ne fie bine tuturor! :)

DSC_0170

About Alina