Raluca Zenga: “Trupul femeii care poarta in pantece o noua viata este ca un templu sacru”

 “Cred ca trupul femeii care poarta in pantece o noua viata este ca un templu sacru, trebuie celebrat si onorat cu “ofrande” pure, cu mangaiere, dragoste si respect, totodata ferit de ganduri negre, de influente negative. Ok, o sa ziceti ca sunt “hippie” ca mentalitate, insa am avut dintotdeauna o admiratie aparte pentru femeia insarcinata, pentru lumina care o inconjoara, este pentru mine starea care ne apropie cel mai mult de divinitate: aducem pe lume, prin mijlocire dumnezeiasca, un alt suflet!”, crede Raluca, sotia faimosului antrenor Walter Zenga. Mama a unei fetite in varsta de doi ani, Samira, nascuta in Italia, frumoasa romanca este insarcinata in 8 luni cu cel de-al doilea copil, un baietel care va purta numele tatalui sau si care va veni pe lume in Dubai.

Primul trimestru de sarcina a fost unul nesuferit, cu somnolenta teribila si o stare de lancezeala care imi afecta pana si cheful de a scrie, nu reuseam sa ma concentrez la nimic. Sunt obisnuita sa traiesc intens, sa ard “carburant” fizic si mental cu o flacara inalta, asa ca lipsa mea de energie de atunci ma exaspera: sa zac langa o cana de ceai de musetel si un pachet desfacut si rontait pe jumatate de biscuiti sarati, cu rolul patetic de inhibitori de greturi. Cu fetita nu am avut mai deloc stari de rau, in schimb sarcina cu baietelul mi-a revolutionat gusturile, orice inghiteam se intorcea impotriva mea, gata sa se razbune! Din fericire, starile “abisale” s-au evaporat din luna a patra, cand am reinceput sa traiesc primejdios…mancand curry picant de la restaurantul indian sau gustari condimentate din bucataria asiatica (alegeri predilecte aici, in Dubai, unde traim).

Mirosul de prajeala ma trimitea la podea

Am incercat sa-mi ascult poftele, sa fiu receptiva la dorintele propriului corp, acordand prioritate faptului ca in organismul meu se afla acum un micut client, cu dreptul de a comanda in locul meu din meniu! M-am straduit sa fiu o gravida inteleapta, echilibrata, fara excese si ciudatenii (nu, nici un sandwich cu sardine si nutella la miezul noptii!), cu o simpatie salutara pentru fructe si legume. Din fericire nu am suportat prajelile, nu ma tenta nimic ce trecuse printr-o baie de ulei incins! Daca cineva calea ceapa in ulei sau fierbea orez, mirosul ma trimitea la podea, direct knock-out. Am continuat sa ma inteleg de minune cu dieta mediteraneeana, cu paste cu sos facut de mine din rosii proaspete cu busuioc, peste la cuptor, supe de legume, salate si branzeturi proaspete, masline si ierburi aromatice. Sunt gurmanda, nu as putea tine un regim de mancaruri fade, depurate de savoare si calorii!

Aducem pe lume, prin mijlocire dumnezeiasca, un alt suflet!

Slava Domnului nu am avut probleme in timpul sarcinii, m-am bucurat de o sanatate de fier. Traind la malul marii in ambele sarcini m-am putut relaxa inotand, facand lungi plimbari pe plaja, activitati ce pot conta drept exercitiu moderat in beneficiul viitoarei mamici. Activitatea fizica mi-a mentinut ridicat si tonusul psihic, am fost mereu bine dispusa, incercand sa ma incarc pozitiv si evitand persoanele sau situatiile care imi puteau evoca o stare neplacuta. Cred ca trupul femeii care poarta in pantece o noua viata este ca un templu sacru, trebuie celebrat si onorat cu “ofrande” pure, cu mangaiere, dragoste si respect, totodata ferit de ganduri negre, de influente negative. Ok, o sa ziceti ca sunt “hippie” ca mentalitate, insa am avut dintotdeauna o admiratie aparte pentru femeia insarcinata, pentru lumina care o inconjoara, este pentru mine starea care ne apropie cel mai mult de divinitate: aducem pe lume, prin mijlocire dumnezeiasca, un alt suflet!

Straniu, pe Samira mi-o aduc aminte mult mai linistita decat se dovedeste acum bebe nr. 2 in burtica. Si totusi, de cand a venit pe lume, n-a incetat sa ne demonstreze ca este un spiridus plin de energie, care nu sta locului o clipa, ca un mic taifun matura totul in cale! In ritmul asta nu stiu la ce se ma astept de la juniorul fotbalist! De altfel, sa simti copilul miscand in pantece este o senzatie minunata, care pe parcursul zilei te reconecteaza la miracolul sarcinii: poate ai avut o zi extrem de ocupata si stresanta, dar miscarile fetale iti amintesc sa incerci o intoarcere la seninatate, sa te bucuri de minunea care creste hranita si ocrotita de tine.

Primul copil, nascut in Italia

Pe Samira am nascut-o la Palermo, in Sicilia, asistata de un doctor jovial, cu o atitudine foarte relaxata. Apreciez ca a stiut sa-mi insufle forta si incredere, promitand sa-mi ofere nasterea naturala pe care mi-o doream. O clinica particulara, cu conditii foarte bune, in care ni s-a asigurat liniste si intimitate, necesara datorita statutului de foarte mare popularitate de care de bucura sotul meu in Italia. Am fost impresurata cu atentie si grija, ramanand impresionata de eficienta personalului medical, de obstetriciana (moasa) si infirmiere. Desigur, oricine poate spune ca am avut o pozitie privilegiata si, la randul meu, nu ma feresc sa spun ca am fost norocoasa sa ma regasesc intr-un astfel de ambient. Intr-un moment atat de delicat, cand femeia se poate simti mai vulnerabila ca niciodata, ce poate fi mai groaznic decat sa fii tratata aiurea sau bruftuluita de o asistenta lipsita de tact si caldura umana?!

M-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea puterea de a naste asa cum a fost lasat

Cred ca fiecare femeie isi pune problema de cum isi va aduce copilul pe lume, in cazurile in care nu exista conditii medicale care sa impuna din start o cezariana obligatorie. Fiecare femeie are propria ei idee despre toleranta la durere – unele considera nasterea naturala drept un pariu mult prea riscant cu propriul trup, o expunere cruda la o durere prea intensa, un prag atins rapid si greu de tolerat. Fiecare femeie are dreptul de a-si cantari posibilitatile si de a proceda cum simte.

Eu personal am considerat sarcina si nasterea stari desavarsit naturale, atribute innascute ale corpului femeii. Am avut parte de o sarcina care a decurs normal, organismul meu sanatos si in putere, capabil sa functioneze perfect dupa legile firii. Nu ma simteam “bolnava”, asa ca nu am dorit sa ma vad drept pacient pe masa de operatie. Ideea de a fi “sectionata” la jumatate, separata de copillul meu din pantec de un camp operator, sub lampile orbitoare, inconjurata de persoane aratand mai degraba sinistru cu chipul ascuns de masti chirurgicale, in mediul rece si steril, gata de a primi incizia din bisturiul chirurgului… mie sincer imi dadea racori. Ok, ma ingrozea de-a dreptul! Vedeti, fiecare cu propriile temeri. Nu as fi conceput sa ma expun voluntar la asa ceva. Vreau sa mentionez aici ca parintii mei sunt medici, unchiul meu este ilustrul profesor universitar de obstetrica si ginecologie Traian Rebedea, fost director al sectiei de la Spitalul Municipal din Bucuresti, fratele mamei mele este de asemenea chirurg, iata de ce o consider drept cea mai nobila profesie, inspirandu-mi respectul absolut. Crescand in acest mediu medical, expusa fiind la informatie si la numeroase studii de caz care se vehiculau in familie, am absorbit cate cunostinte am putut, fara a urma insa meseria parintilor mei. Si, cu toate acestea, am o frica “sanatoasa” de spitale si de masa de operatie. Ca sa revin la cezariana, perspectiva de a zace la terapie intensiva si apoi in salon cu mari dureri post-operatorii, fara posibilitatea de a-mi tine imediat micutul in brate, inspirandu-i cu nesat mirosul dulce al pielii (oferindu-i pretiosul confort ce poarta numele terapiei “skin to skin” imediat dupa nastere), ma descuraja complet, asa ca m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea puterea de a naste asa cum a fost lasat, usor si fara complicatii.

Nastere indusa din cauza depasirii termenului

Mi-as fi dorit sa fie totul perfect si cu desavarsire natural, asa cum visam. Insa la o saptamana dupa termenul estimat am acceptat sa mi se induca nasterea- aparent pentru ca la acel moment nu existau semnale ca s-ar putea declansa spontan- ceea ce presupune ruperea artificiala a membranelor si administrare de agent oxitocic pentru intensificarea contractiilor. Contractiile induse de oxitocina sintetica sunt poreclite si “spinare de camila” pentru sunt ca doua cocoase, vin imediat una dupa cealalta, intense si foarte dureroase, in comparatie cu contractiile uterine provocate de oxitocina secretata in mod natural de catre mama aflata in travaliu. Cu toate acestea ma consider foarte norocoasa pentru ca dilatatia a progresat foarte repede si iata-ma in plina tranzitie, catre etapa a doua a nasterii, cand esti gata sa incepi sa impingi. Acesta mi-l aduc aminte drept un moment ireal, cand esti ca in transa, conturul lucrurilor si persoanelor care te inconjoara se estompeaza, tremuri incontrolabil si ai nevoie mai mult ca oricand sa fii sustinuta si incurajata! Esti aproape, foarte aproape de intalnirea mult-visata cu bebelusul tau.

Cand am luat-o pe Samira in brate eram coplesita de o avalansa de emotii, abia mai puteam respira dupa efortul expulziei. Si iata aceasta mogaldeata rozalie, acoperita de albicioasa vernix caseosa ca o pojghita de lapte, inca legata de cordonul ombilical, cum imi este pusa pe piept! Instantaneu frapant, cand ceea ce fusese o parte din tine, o prezenta launtrica miraculoasa, iese la lumina devenind o realitate palpabila, o micuta fiinta incantatoare, ce se arcuieste cu primul sau planset, cerandu-ti imediat caldura si protectie.

Dupa nastere am resimtit o stranie tristete

Depresia post-natala in sine este o afectiune psihica a carei gravitate nu ar trebui niciodata subestimata. Tind sa cred ca marea majoritate a mamicilor se confrunta la un moment dat doar cu temporarul “baby blues”, un inexplicabil val de melancolie si apatie ce inlocuieste euforia initiala, bucuria succesului nasterii. Eu am resimtit aceasta stranie tristete drept o consecinta a oboselii acumulate dupa mai multe nopti nedormite, la care se adauga constientizarea responsabilitatii covarsitoare care iti revine odata cu sosirea micutei fiinte pe lume. Mogaldeata umana iti apartine si depinde in totalitate de tine, clipa de clipa: sa realizezi pe delin asta te loveste ca un meteorit! La aceasta “uzura” psihica pe fondul emotiilor intense si al extenuarii poate contribui furtuna hormonala, care continua sa ne tulbure dupa nastere, dar si de pilda insuccesul alaptarii, un bebelus cu colici, extrem de solicitant sau un nou-nascut care nu ia corespunzator in greutate (un stres teribil pentru mama, cu sentimente cumplite de vinovatie).

Mamica in dificultate poate depasi momentul doar daca cei apropiati- partenerul, familia- reusesc sa ii intuiasca si sa ii inteleaga starea, sa o ghideze cu empatie catre sentimente pozitive, sa ii asigure odihna si momente de respiro in care sa se ingrijeasca si pe sine.

Samira a fost un bebelus cu atitudine

Cred cu tarie ca bebelusii se nasc cu o predispozitie temperamentala, cu particularitati anume, mici personalitati in fasa: unii bebe demonstreaza cu prima ocazie un temperament intens, solicitant pentru parinti, in persoana unui bebe “nervos”, greu de calmat si de adormit; altii se predau pasnic somnului abia imbibati de lapte si pusi in patut. Unii pot dormi si cand muti mobila, scrasnind-o de toti peretii, altii au un reflex Moro atat de puternic incat ii trezeste orice fosnet, si daca ai dat pagina la o carte. Samira a facut parte din categoria nou-nascutilor sensibili, mereu lipita de sanul mamei sau in bratele taticului, am dormit impreuna, am fost suzeta si leganusul ei constant. A stiut practic sa obtina ce vrea, fara compromisuri, un bebelus cu atitudine!

Cand plangea, foloseam paturica de infasat

Nu stiu exact daca anumite tehnici adoptate de mine au facut in asa fel incat sa fim scutiti de “spinoasele” colici (citisem cateva carticele pe aceasta tema!), dar Samira nu a manifestat episoade prea lungi de plansete care sa indice discomfortul suprem al nou-nascutilor. Daca vedeam un inceput de agitatie, in special odata cu inserarea, cand putea fi obosita si suprastimulata de prea multa activitate, foloseam paturica de infasat (swaddling blanket), o puneam la san si o leganam ritmic pana cand se calma (unii doctori recomanda sa incerci sa recreezi ambientul uterin, infasandu-i si leganandu-i, suierandu-le bland la ureche, colicii fiind si un semn al neadaptarii depline la lumea extrauterina!). Niciodata nu am programat activitati in detrimentul somnului bebelusului, adica sa ies cu el seara, sa ma duc la mall sau la restaurant, in aglomeratie, acolo unde nu s-ar fi putut bucura de un somn odihnitor in mediul familiar.

Primele trei luni, cele mai grele

Cu siguranta primele trei luni din viata nou-nascutului mi s-au parut foarte grele, insa nu am uitat niciodata sa fiu recunoscatoare pentru ca am un bebelus sanatos si cel mult puteam sa ma plang pentru o noapte mai dificila! Cred ca cel mai fericit moment a fost acela in care eu si sotul meu am constientizat cu adevarat ca din dragostea noastra s-a nascut un copil minunat si iata-ne in in fata unui portret de familie, toti trei, cea mai luminoasa imagine!

Am alaptat 10 luni

Alaptatul, ca si nasterea naturala, sunt atributele primordiale ale trupului femeii, responsabile cu propagarea speciei si, din moment ce suntem al naibii de multi pe planeta, se pare ca pana acum au functionat foarte bine! Straniu insa ca era moderna a facut in asa fel incat un numar alarmant de femei sa intalneasca dificultati in alaptare, sa abandoneze dupa scurta vreme sau sa plece “la drum” ezitante, tematoare de a nu reusi in aceasta delicata misiune. E posibil ca si implicarea si efortul nostru sa fi devenit insuficiente pentru ca avem comoditatea laptelui praf pandindu-ne dupa colt, preparat indatoritor de asistenta maternala gata de a proclama ca nu avem suficient lapte sau ca bebelusul nu se ataseaza corespunzator la san si vom sfarsi cu mameloanele in franjuri. La fel si eu, din cauza ca nu am avut pe cineva care sa ma ghideze pentru stimularea productiei de lapte imediat dupa nastere si urmand sfatul (gresit!) de a oferi lapte praf la mesele de noapte, am ajuns sa nu dispun de suficient lapte la san, oricat am incercat dupa aceea sa remediez situatia, folosind pompa, expresia manuala etc. Convinsa insa de beneficiile laptelui matern si de ideea ca mai bine mai putin decat deloc (orice cantitate transfera la urma urmei nutrienti si anticorpi pretiosi de la mama catre copil!), am continuat sa ofer san si apoi lapte praf in completare pana cand Samira a implinit 10 luni, data la care mi-a impins solemn sanul la o parte, lovestory ajunsa la final.

Diversificarea am inceput-o in jurul varstei de cinci luni, cu un piure din banana strivita cu furculita in care amestecasem putin lapte; am incercat apoi cu avocado si cu supa-crema de morcovi. Si de atunci nu ne-am mai oprit! Samira mananca mai orice, de la lasagna sau curry (dulce!) cu orez basmati!

Samirei i-a aparut primul dintisor la 11 luni si nu a parut afectata in nici un fel de intrusul care ii “decupa” gingia. Norocul a continuat practic pana cand am avut aproape intreaga gurita populata cu simpaticii dintisori de lapte si nu a fost nevoie sa folosim geluri speciale; ea oricum rodea cu spor o gramada de jucarii ce probabil ii masau placut gingiile roz de batranica!

Sfatul meu pentru mamicile incepatoare

Mamico, informeaza-te! Sa cresti un bebe asa cum trebuie nu se face dupa ureche sau din ce isi aduce aminte bunica. E adevarat ca ne ghideaza instinctul matern, dar merita parcursa si informatia care ne va face viata mai usoara si bebelusul mai multumit! Si nu in ultimul rand, nu te grabi sa iti reiei “viata de dinainte”, sa demonstrezi altora ca “nimic nu s-a schimbat”, sa te arunci in cure drastice de slabire pentru o silueta-record… Nu exista loc mai important in care sa te afli decat langa copilasul tau!

About Alina