Prima internare cu Vlad la Marie Curie. Pe care as fi putut s-o evit

2015-05-30 11.47.52

Acum o luna si jumatate, Vlad a facut febra si l-a durut urechea. Am povestit cum a inceput totul AICI. La controlul medical, a reiesit ca are otita si faringita si, ca de obicei, a primit antibiotic si cortizon. Eu, ca o mama trecuta prin numeroase raceli si otite tratate homeopat si naturist sau cu medicamente alopate mai blande, am refuzat sa-i administrez tratamentul. Doua zile mai tarziu, copilul meu a inceput sa vomite pana si apa si a facut febra 41,4 grade Celsius. Am ajuns cu salvarea la Marie Curie, unde primul diagnostic a cazut ca un trasnet: meningita. Toate simptomele lui (febra foarte mare, frisoane, dureri de cap, pierderea apeitutlui, varsaturi repetate, somnolenta, apatie) duceau catre aceasta concluzie, mai ales ca el refuza sa puna barbia in piept, pare-se un indiciu important pentru aceasta boala. Spunea ca nu poate, dar de fapt nu voia sa colaboreze cu medicul la controlul medical. Din fericire, nu a fost cazul de meningita, dupa cum au concluzionat si ceilalti trei medicii care l-au vazut ulterior, carora Vlad le-a silabisit, cu barbia lipita de piept, cuvantul mama.

Ne-au internat pe amandoi si am urcat la etajul 7 de la Marie Curie. Intre timp, lui Vlad i-a scazut temperatura la 38,3 grade Celsius si i s-a facut foame. A devorat, dupa 4 zile de lipsa de apetit, un mar de la mine si cateva sticks-uri de la fetita internata in acelasi salon. Apoi, am mers la analize si sa-l vada medicul de garda. Desi era pe picioarele lui, nu mai avea aproape deloc febra si ii revenise apetitul, medicul respectiv a considerat – pe baza a ceea ce i-am povestit eu – ca trebuie internat la Terapie Intensiva, doua etaje mai jos. Nimeni, in afara de el, nu a inteles de ce; nici eu, nici asistentele de acolo si nici macar personalul de la Terapie Intensiva. Vlad nu arata deloc a copil care ar avea nevoie de mai mult de o portie zdravana de mancare si poate niste lichide. Si toti tineau sa-mi precizeze asta. Decizia acelui medic a fost probabil cel mai bun lucru care i s-a putut intampla atunci lui Vlad, caci doua ore mai tarziu, in jur de ora 17.00, cu perfuzia in branura, Vlad a inceput sa fie extrem de livid. Nu mai reactiona, statea cu ochii inchisi, s-a ingalbenit tot, iar unghiile i s-au invinetit. Asta in timp ce tremura de se misca patul cu el. Avea frisoane foarte puternice, semn ca urma o febra foarte mare. Nu cred m-am panicat mai rau in viata mea, nici macar cand s-a nascut si nu a respirat timp de 3 minute. Am fugit pe hol dupa asistente, care i-au dat un supozitor de novocalmin, paracetamol injectabil si l-au infofolit in paturi. Dupa un sfert de ora, a inceput sa faca febra si l-am dezvelit. Eram atat de fericita ca trecuse momentul acela si ca-i revenise rosul in obraji! Desi avea doua antitermice in organism, dintre care unul foarte puternic, care i-au fost administrate cu 15 minute inainte de febra, temperatura tot i-a crescut la 40,5 grade Celsius. Nu vreau sa ma gandesc la cat ar fi ajuns valoarea acesteia, daca in acel moment Vlad ar fi fost acasa, asa cum sugerase doctora de pe ambulanta, care era foarte mandra ca ea nu interneaza de obicei, caci sunt suficiente tratamentele ei si ca pacientul nu mai are nevoie de spital. Din fericire, temperatura i-a scazut treptat, am putut sa-i rezoltez si proba de urina si a inceput tratamentul cu antibiotic, mai exact cu Cefort. Din nefericire, Vlad a mai avut doua astfel de episoade de frisoane puternice si apoi febra de 40,5, la 10 seara si a doua zi, la 10 dimineata.

Cel de dimineata a avut loc la scurt timp de la vizita doctorei, care ne-a adus rezultatul analizelor: CRP (Proteina C reactiva, cu rol in determinarea infectiilor bacteriene) era 125,5 mg/L (se considera infectie bacteriana orice valoare mai mare de 5 mh/L), iar hemoleucograma era data toata peste cap, mai ales leucocitele (el avea 22 mii/uL, iar normal era intre 5.5 si 15.5 mii/uL) si neutrofilele (el avea 20 mii/uL, iar normal era intre 1.5 si 8.5 mii/uL). In plus, urina era plina de hematii. Vlad a continuat tratamentul cu antibiotic, antitermice la puseele de febra si Ranitidina pentru durerile de burta, iar dupa 4 zile hemoleucograma s-a stabilizat, iar CRP-ul a scazut la 50 mg/L. A mai luat inca 5 zile antibiotic, Zinnat mai exact, si Nurofen, pentru durerile de cap. Iar dupa ce-am venit acasa, Vlad a mai bolit inca 7 zile: somnolenta, apatie, lipsa apetit (numai un copil bolnav poate refuza pizza si prajituri), dureri de cap si de burta si multa, muuuuulta mioralaiala.  In total, de la prima durere de ureche pana in ziua in care l-am vazut vesel, pe picioarele lui, fara nicio durere pe nicaieri, au trecut 14 zile. 14 zile, dintre care 5 in spital, pe care puteam sa le evit daca ii administram antibioticul prescris de medic in momentul in care vedeam ca starea lui se agraveaza. Daca as fi stiut ca nu am de-a face cu un virus, ci cu un streptococ.

Insa, linistita de rezultatul negativ al exudatului faringian, de la policlinica Victor Babes, nu am crezut ca exista vreo legatura intre boala lui Vlad si streptococul beta-hemolitic de grup A, depistat la cei doi colegi de gradinita ai lui Vlad, cu nici o saptamana inainte. Insa, avand in vedere perioada scurta dintre cele doua evenimente si faptul ca faringita este provocata ori de virusi, ori de acest streptococ, am sunat din nou la policlinica sa ma lamuresc in privinta acestei analize. La telefon, am aflat ca rezultatul negativ a reiesit dupa un test rapid, care este relevant in 90% din cazuri. Pentru a fi 100% sigura ca o persoana nu are acest streptococ este necesar sa se faca cultura, al carui rezultat este gata in 2-5 zile lucratoare si care costa doar cu 10 lei inplus, deci 35 de lei. Nu am cunoscut acest aspect, nimeni de la receptie nu m-a informat de cele doua variante de testare si nici eu n-am stiut sa intreb. Pur si simplu am cerut un exudat faringian pentru depistarea streptococului beta-hemolitic grup A. Si mi s-a servit varianta cea mai comuna si mai comoda. Deci, dragi parinti, informati-va cu privire la analize, chiar daca mergeti la o policlinica sau spital privat. S-ar putea ca pentru 10 lei si 2 zile in plus sa aflati informatii cu adevarat relevante pentru starea de sanatate a copilului. Daca eu as fi ales sa fac cultura si, mai mult ca sigur, ar fi reiesit pozitiv rezultatul, la primul semn de boala al lui Vlad as fi mers la medic si as fi inceput tratamentul cu antibiotic, asa “habotnica” cum sunt eu in privinta medicinei alternative.

Am subestimat boala si am supraestimat capacitatea de vindecarea organismului. Mi-am lasat copilul sa lupte fara armele necesare, crezand ca se confrunta cu un banal virus, la fel cum s-a intamplat in cei 4 ani si jumatate de viata a lui Vlad. Concluzia pe care am tras-o dupa acest episod, in care m-am temut pentru viata lui, a fost ca ma pot insela amarnic si copilul poate plati pretul, ca medicina alternativa are limitarile ei si ca antibioticele isi au rostul lor inca de la un inceput de boala. Cu siguranta nu voi da nici in extrema cealalata si nu voi sari cu medicamentele de la primul stranut al celui mic. Ce voi face mai exact? In cazul in care dupa 24 de ore starea copilului se inrautateste si febra creste merg cu el la medic si solicit analize de sange: CRP si hemoleucograma. Nu costa decat 42 de lei, iar rezultatul este gata in 30 de minute, daca spitalul respectiv are laborator privat. Iar daca acestea justifica administrarea antibioticului, atunci nu voi mai ezita ca acum. Frica mea cea mare in legatura cu antibioticul a fost reaparitia dermatitei atopice, cu care am dus doua lupte acerbe in cei 4 ani si jumatate: prima a durat 2 ani si 8 luni, iar a doua 5 luni. Din fericire, vad ca acest tratament cu antibiotic, secondat ce-i drept de probiotic atat in cele 8 zile, cat si inca 10 zile dupa, nu i-a distrus flora intestinala in asa masura incat sa-i reapara dermatita. Am multe de spus si despre cea de-a doua perioada cu dermatita a lui Vlad, care a debutat la inceperea gradinitei si de care am scapat dupa ce am schimbat medicul homeopat. Cu siguranta o voi face in curand.

 

About Alina