Povestea lui Filip, baietelul caruia i se spune de 100 de ori pe zi “Te iubesc!” (partea I)

“Carnea de om de creste greu”, spune matusa mea draga, tanti Rodica. Flori, mama lui Filip, stie ca se si concepe greu. Dupa o amputatie de col in trecut, un cerclaj in saptamana a 9-a de sarcina si un risc de sindrom Down 1/112, Flori a adus pe lume un baietel sanatos, vesel, care rade cand trage parturi, care-si pune olita in cap pe post de palarie, fascinat de tastatura si indragostit de mersul pe pamant. Va las in continuare sa cititi aventurile lui Filip in burtica si apoi in lumea din afara, spuse chiar de mama lui. Aveti ce invata din ele!

Test de sarcina pozitiv dupa 6 luni de incercari

Revelionul 2009-2010 a fost unul linistit. Incercam cam de 6 luni sa avem un bebe.  Pe 2 ianuarie, cand au deschis farmaciile, am mers fuguta dupa un test de sarcina. A iesit o linie clara si una stearsa rozalie. Am fost convinsa  ca e „defect”. Am mai luat unul. La fel. M-am pus pe scuturat netul si am descoperit ca o linie stearsa inseamna un test pozitiv. Am mai rabdat vreo 2 saptamani si am fost la doctorul meu. Pe prima eco se vede o umbra si scrie: sac embrionar in stadiu incipient.

Nu am spus nimanui. Nu stiam decat eu si sotul. M-am intors la doctor la 8 sapt de sarcina si i-am auzit lui bebe primele batai de inima. Abia atunci i-am anuntat pe cei dragi. Tot atunci am avut si o lunga discutie cu doctorul meu privind pasii de urmat deoarece in urma unor probleme de sanatate am suferit in 2008 o amputatie de col. Doctorul meu, mai nonconformist din fire, a decis sa mai lase o bucatica de col. De acea bucatica depindea acum daca am sa pot sa tin sau nu sarcina. Preventiv, la numai 9 saptamani de sarcina, am facut un cerclaj. Tot preventiv am luat si Proluton injectabil.  Progesteron. Ca sa se fixeze sarcina. La noi in tara nu am gasit. Noroc ca am veri in strainatate. 20 de injectii. La trei zile. Pana la trei luni am luat si Utrogestan si cate 6 No-Spa zilnic. Cu No-Spa am tinut-o toata sarcina. Au urmat analizele de prim trimestru si dublu test. Acolo alta surpriza: risc de sindrom Down 1/112. Doctorul meu mi-a recomandat sa nu ma apuc de alte teste . Ele nu sunt cu valoare de diagnostic. Sa astept ecografia 3D-4D. Consultatia s-a incheiat asa: „Nimeni si niciun test nu-ti poate garanta un copil 100% sanatos”. Si am asteptat.

M-am ingrasat 23 de kilograme

Intre timp am continuat sa merg la munca. M-am simtit foarte bine. Nu am avut greturi si nici pofte. Am mancat mai mult, mai gras si mai dulce. Cat am mers la munca nu m-am ingrasat foarte tare.  Apoi insa, caci am stat acasa de la 5 luni, am luat mult in greutate. In total cam 23 de kg. In cel de-al treilea trimestru au aparut arsurile. Le-am combatut cu lapte rece si Rennie.  Sa nu uit de constipatie. Biscuiti BelVita si suc de prune. Si supozitoare.
La ecografia mult asteptata totul a iesit bine.  Doar ca au stricat CD-ul si bebe fusese asa dragut, cu degetelul in gura.  I-am pus sa repete testul.  Dar Filip dormea atunci.

Tinand cont de starea mea, la 5 luni am incetat munca , dar am continuat sa conduc masina si sa merg in continuare la meditatii. Una e un efort de 8-10 ore cu niste copii prescolari alta e sa lucrezi pe scaun cu un copil. La volan ma simteam cel mai bine. Si lui Filip ii placea mult.
Am mers des la controale. La cabinetul particular al doctorului meu.  Totul a mers bine, bebe se dezvolta normal si eu nu am avut contractii. Am incetat sa mai lucrez si sa conduc, in totalitate, la 32 de saptamani. Deja simteam o presiune. Ca si cum umblam cu un balon intre picioare. La 36 saptamani si 5 zile am fost la control. Firul cerclajului era intins. Doctorul a intrebat: “Mai poti?”. “Nu prea”, am raspuns eu. Era luni. Vineri am programat cezariana, era singura optiune.

Filip, probleme cu respiratia la nastere

Vineri la pranz, cu bagajul in mana, m-am prezentat la Spitalul Sfantul Pantelimon.  Acolo lucreaza doctorul meu, Dr. Dimitriu Mihai. Mi-au facut analizele si am stat in sala cu alte femei ce urmau sa nasca. Conditiile au fost sa zicem suportabile.  La 15.30 am intrat in sala de operatii. La anestezie nu putea sa bage acul intre vertrebe. Ba ca nu stau bine, ba ca e masa stramba. Ma intepau si ma intepau. Anestezista a decis sa cheme Profesorul. A intrat si a nimerit din prima. M-am intins pe masa. Deja nu-mi mai simteam partea de jos a corpului. Au pus un cearceaf ca sa nu vad ce fac, dar se vedea in luminatorul mesei de operatie. Eu vorbeam cu doctorul, intorceam capul. Ei ma certau spunandu-mi ca o sa ma doara capul dupa operatie. La 15:45 se nastea Filip. A tipat din prima, dar nu respira perfect. Neonatologul a hotarat sa ramana la incubator 24 de ore pana cand prindea putere. Teoretic nu era prematur. Avea 37 de saptamani si o zi si 3.400 kilograme. Eu am mers la terapie intensiva, el la salonul de nou-nascuti in incubator.
De la terapie intensiva imi aduc aminte fiecare secunda. Am nimerit cu o doamna, sa-i spunem zapacita, care a iesit din operatie, dupa o histerectomie, tipand ca ea a simtit tot si ca vrea o tigara. Doctorul meu, care o operase si pe ea, a decis sa o puna in salon cu mine ca sa o pun la punct. A vorbit non-stop. Si cand dormea sforaia.  Nu stiu daca am dormit o ora. Plus ca incepeau durerile.

Am optat pentru o rezerva cu sistem co-plata. Conditii decente si asistente dragute si umane. M-au mutat acolo de dimineata. Pe Filip l-am vazut abia seara zilei urmatoare. Nu pot sa zic ca am avut emotii mari cand l-am luat in brate. Ma simteam ca un spectator. Nu realizam ca e al meu. Poate durerea, poate nasterea prin cezariana, poate doar suntem diferiti si reactionam diferit. M-am simtit vinovata ca nu sunt altfel, asa cum aud si citesc pe diverse situri, forumuri, si abia anul acesta, cand a nascut si sora mea, si mi-a spus ca simte acelasi lucru mi-am dat seama ca nu sunt chiar asa ciudata eu.

Am incercat sa-l pun la san, dar nu avea putere sa traga si eu, aparent, nu aveam lapte. Zic aparent pentru ca  in ziua urmatoare o asistenta mi-a apucat mamelonul si nu stiu cum a facut de a tasnit lapte. Mi-am luat atunci o pompa manuala pe care am folosit-o in intimitatea rezervei mele. Mergeam la alaptat la 3 ore. Incercam amandoi. La inceput nu mi-a placut senzatia si nu pot sa spun ca mi-a placut la un moment dat, ma obisnuisem doar. El nu avea putere, se frustra. Eu la fel.  Am stat in spital 4 zile. Zile lungi cu urcari pana la etajul 2 la 3 ore.  Era dureros, dar ma simteam ca un robot.

Patru luni de oboseala, frustrare si cicaleala

Am ajuns acasa pe 24 august pe o caldura insuportabila. Sotul meu a ramas acasa in concediu de odihna 3 saptamani. Abia puteam sa-l tin in brate pe Filip. In prima saptamana am redus numarul vizitelor. Doar familia. Nu aveam chef de nimeni.  Prietenii au fost intelegatori si au asteptat sa-mi revin.

Au urmat 4 luni grele, pline de nopti nedormite, frustrare si sfaturi nesolicitate.  Filip sugea des, la o ora jumatate, plangea mai mereu si noi nu dormeam 3 ore legate. Nu stiam niciodata cat suge si am decis sa-mi cumpar o pompa performanta si sa ii dau ce scot din san. Atunci m-am mai linistit pentru ca stiam cat mananca. Acum imi pare rau ca nu am mai insistat cu sanul, poate ne obisnuiam mai bine amandoi.  Prima luna a primit si supliment de lapte praf. Apoi am reusit sa am suficient lapte timp de 2 luni. Pe cand avea Filip nici 4 luni am decis sa ma intorc in activitate.
Simteam nevoia sa mai ies din casa. Simteam ca lumea mea se restrange treptat, ca nu mai vorbesc cu oameni de varsta mea. Aveam ajutorul socrilor, care locuiesc foarte aproape, dar in oboseala mea mi se parea ca ajutorul vine cu tot felul de sfaturi.  Gandind la rece, dupa un an, imi dau seama ca puteam sa profit mai mult de ajutorul lor si sa le explic, argumentat, de ce aleg sa-l culc pe Filip pe spate si de ce nu il invelesc. Astea sunt exemple minore.  Dar atunci nu am avut energia si am decis sa ma descurc singura. Bine, alaturi de sotul meu.

La un pas de accident din cauza oboselii

Cand sotul a terminat concediul ajunsesemsa fim foarte obositi. Tin minte ca am iesit odata cu masina, cu cel mic, si era sa fim implicati intr-un accident. Tati nu vazuse un semn de „Cedeaza trecerea”. Am hotarat in momentul ala ca-l vom pazi cu randul. O noapte unul e de veghe, altul doarme. Si apoi invers.

Filip a inceput sa doarma noaptea (23-5 dimineata) pe la 3 luni. Atunci au trecut colicile. Atunci am redevenit eu si de atunci pot zice ca a inceput cu adevarat povestea noastra de dragoste.

Afla cum a combatut Flori colicii, cum a reactionat Filip cand a inceput diversificare si cum a trecut cu bine de un accident casnic in Povestea lui Filip, baietelul caruia i se spune de 100 de ori pe zi “Te iubesc!” (partea a II-a)

Vrei sa impartasesti experienta ta de mamica cu noi? Trimite povestea bebelusului tau la alina@povestidemama.ro si aceasta va aparea pe blog.

Citeste si alte povesti emotionante despre fericirea de a fi mama:

Povestea lui Vlad: “Am atins varful celui mai inalt munte din univers!”

Povestea Carolinei sau cum sa-ti cresti copilul singura

Povestea lui Horia sau cum sa aduci pe lume un copil cu ajutorul FIV

Povestea Dariei, fetita cu cel mai frumos planset de copil

About Alina