Povestea taticului Alex: “Trebuie sa simti ca vrei sa fii tata”

Alex are multe conotatii pentru mine. Este in primul rand un bun prieten, mereu bine dispus, gata sa faca o gluma, cu care m-am inteles mereu din priviri si cuvinte. Nu-i de mirare din moment ce suntem nascuti in aceeasi zi :). Mi-a fost si coleg in doua randuri, caci am lucrat impreuna la un ziar si apoi la site-ul unui alt ziar. Este casatorit cu o buna prietena a mea si anul trecut le-am botezat al doilea copil, pe Matei Cristian. Daca sotia lui mi-a promis de doua luni povestea celor mici, el a trecut la fapte si, la rugamintea sotului meu, s-a pus pe scris la ceas de seara. Se pare ca barbatii comunica mai eficient :). Lectura placuta!

Totul a pornit de la o dorinta. Bine, recunosc. Hai sa-i spun o chemare a spiritului patern din mine. Daca nu simti asa ceva atunci nu esti pregatit sa devii tata. Nu stiu cum e la mame sau la alti barbati, dar eu am simtit acel moment in care persoana mea se vroia a fi transformata din tanarul liber si fara griji in barbatul cu responsabilitati si cu bucuria de a-si creste micutii. As fi vrut ca acele noua luni sa le trec pe repede inainte pana la acea clipa magica. Am trecut cu destula rabdare peste poftele, durerile de spate sau nervii ei, totul cu gandul la cum ar fi urmat sa arata micuta ce avea sa poarte numele Anelis. Ca veni vorba de nume, reusita alegerii lui mi-o asum, fiind o combinatie de alte nume ce au facut parte din viata sotiei.

A venit si acel moment. Se petrecea intr-o zi de duminica, cu cateva saptamani mai devreme fata de cum ne asteptam. Am dat fuga de la munca acasa, pe la 10 dimineata, pentru ca abia pe la 4 dupa-amiaza sa fac cunostinta cu mititica mea, dupa ore de ros unghii si strangeri de inima pentru jumatatea mea ce strangea din dinti in lipsa unui anestezist.

Din prima secunda de cand am tinut-o in brate, Anelis m-a recunoscut ca prin farmec. Cateva lacrimi in coltul ochilor si atentia mea se muta pe problema ei de la duoden. In a doua zi din viata ei, Anelis avea sa cunoasca un alt doilea medic, de aceasta data un chirurg. In toata viata mea nu am avut sufletul mai strans ca in acele ore groaznice. Singur, pe un hol de spital, in asteptarea unei vesti ca cea mica a fost reparata. Rezultatele bune au inceput sa se vada abia intr-o luna dupa externarea din spital.

Greutatea nu mai era o problema, eu si Anelis comunicam din priviri la fiecare masa. Imi aduc aminte de multe ori cu placere de biberoanele cu 240 de mililitri rase de fiica mea sau de castroanele goale dupa o masa copioasa a ei. Sau de clipa in care s-a ridicat singurica pentru prima data in picioare. Independenta ei bipeda m-a facut si mai mandru de ea, iar o simpla necesitate facuta la olita venea de fiecare data cu un “bravo!” plin.

“E fata!”. Ba nu, “e baiat!”

‘Nu se putea sub nicio forma ca aceasta minunatie de fetita sa creasca fara un fratior sau o surioara. Decizia de a avea al doilea copil a venit si mai usor, iar totul s-a legat exact dupa planificarea pe calendar. “E fata!”. Ba nu, “e baiat!”, se intreceau “ecografele” intre ele. Vestea ca urma sa realizam o pereche in familia noastra a venit putin mai tarziu, din acel moment singurele griji fiind atentia pentru Anelis si alegerea unui nume de baiat.

Mateia fost cadoul perfect pe care sotia putea sa mi-l faca in preajma zilei mele de nastere. Cand l-am vazut, imediat mi-am dat seama ca era 100% aportul ei genetic. Brunetel si urlator ca maica-sa, Matei nu a mai intrat pe mainile mele din primele luni de viata precum o facuse Anelis. A fost o perioada in care ma simteam neputincios in relatia cu el si ma refugiam in relatia cu Anelis, care devenea pe zi ce trece tot mai isteata. Recunosc ca momentul in care el a pus gura pe biberon, pe la sase luni, a fost startul relatiei tata-fiu. Toate cunostintele acumulate de la Anelis imi revin in minte si-mi trezesc amintiri.

Acum, la doua luni de atunci, relatia noastra e tot mai puternica. Tocmai a reusit sa se ridice in picioare pentru prima data si da gata 240 de mililitri de lapte in cateva minute. Totul se rezuma la mililitri mancati, centimetri si grame acumulate la fiecare doua saptamani, dar nu asta reprezinta totul pentru succesul cresterii unui copil. Celelalte ingrediente ar fi dragostea, intelegerea, rabdarea, grija … Asteptam marele moment al primilor pasi, primele cuvinte. Pana atunci, merg sa-i verific daca dorm linistiti.

 

Citeste si povestea lui Giova despre Vlad in Vlad, cu “V” de la Victorie si a taticului Mihai despre Daria in: “Nu voi merge niciodata singur”!

About Alina