Povestea Irinei: “La nunta aveam 6 luni si sarcina tot nu se cunostea”

Pe Irina o stiu de cand eu aveam patru ani, iar ea doi ani. Era vecina mea de palier si ne jucam toata ziua impreuna. Ba la ea, ba la mine, ba in jurul blocului. Am fost nedespartite pana pe la 14 ani, cand ne-am mutat din blocul respectiv, dupa ce parintii nostri divortasera. Apoi am pierdut legatura o buna perioada. Alt cartier fiecare, alt liceu, alta gasca de prieteni. Mamele noastre se mai telefonau din cand in cand si mai aflam cate ceva despre ea, dar asta se intampla destul de rar. Apoi, dupa ce-am nascut, mama mea m-a anuntat ca Irina este insarcinata in 4 luni. Am pus mana pe telefon si am sunat-o, fiind surprinsa sa gasesc la celalat capat al firului (vorba vine, ca o sunasem pe mobil) o femeie in toata regula, cu principii puternice.

Astfel de situatii imi dau un gust dulce-amarui. Ultima mea amintire concreta cu ea era de cand eram amandoua niste copile, iar acum amandoua suntem mame.  Ma bucur ca mi-am regasit cea mai buna prietena de cand eram o mogaldeata, dar in acelasi timp ma gandesc cu un nod in gat cum fuge timpul… Parca mai ieri ne jucam amandoua cu papusile ei, repetam coregrafia de la Dirty Dancing (s-a lansat in 1987, fratilor!!!!), ne dadeam in leaganul din spatele blocului, ne cataram pe bara de batut covorul, aruncam cu cartofii si ceapa de pe balcon dupa trecatori si fugeam de babele de la bloc care se suparau ca rupeam florile din gradina.

S-a predat stafeta catre o noua generatie formata din Vlad si Edi (curios ca acum avem amandoua baieti), insa ei cu siguranta vor avea o cu totul alta copilarie, nu vor face nimic din ceea ce am facut noi cand eram mici. Vor merge la mall, vor avea iPad-uri si iPhone-uri, vor merge la Disneyland si vor face facultatea in strainatate. Si nu vorbim aici de copii ai caror parinti sunt privilegiati financiar. Pur si simplu ei traiesc cu totul alte timpuri, cu alte metode de alimentatie, educatie, petrecere a timpului liber, cu alte tehnologii si posibilitati de a evolua in societate. Am deviat rau de tot de la subiect, imi cer scuze, mi se intampla des. Va las cu povestea Irinei si a baietelului ei frumos foc, Eduard Andrei. Eu ma duc sa-mi ingrijesc ridurile…

Povestea mea incepe cu un eveniment la fel de important si memorabil din viata oricarei femei si anume primirea inelului, impreuna cu cererea in casatorie. In acea noapte nu puteam sa dorm si asta nu numai din cauza emotiilor ci si din cauza unei stari de rau si greata, careia nu i-am dat importanta. Insarcinata ma gandeam ca nu aveam cum sa fiu, tocmai trecusem de o cauterizare a unei rani pe col, multi medici spun ca ramai insarcinata mai greu dupa aceasta interventie. Insa s-a dovedit a fi eronata aceasta teorie si pana la urma ne dam seama ca tot Dumnezeu decide asupra vietii noastre.

Pot sa spun ca am avut o sarcina foarte frumosasa si usoara in acelasi timp! Bine… cu cateva minusuri la analize din cauza vitaminelor. In primele 3 luni slabisem 4 kg neavand nici pofte sau greturi si nefiind nici o sarcina toxica. Colegii de serviciu, care nu stiau, ma intrebau daca nu cumva sunt bolnava. Chiar ma gandeam si eu cand o sa ma ingras… Nu va speriati, am recuperat ince incet, iar pana la sfarsitul sarcinii acumulasem 17 kg! La munca anuntasem ca voi fi mamica foarte tarziu, dupa ce am fost sigura de rezultatele primelor analize si ale ecografiilor. Aveam in jur de 5 luni, insa colegii se asteptau sa am 2-3 luni la felul in care aratam.

Nunta, bineinteles, a venit mai repede, am facut-o in iunie in loc de septembrie, cum programasem initial. Aveam in jur de 6 luni si sarcina tot nu se cunostea, asa ca am putut sa port rochia muuult visata de printesa!

In timpul sarcinii am calatorit, m-am ocupat de treburile casnice, am mancat fortat, putin si des, deoarece tot nu aveam pofta de mancare. Abia in luna a-8 a a inceput sa se cunoasca burtica, insa nu era o burtica conforma cu sarcina, mai degraba arata a una de 5 luni. Cateodata ma necajeam cand ascultam toate comentariile binevoitoare referitoare la bebe, ca va fi un “mat”.

Asa a trecut timpul pana pe 1 septembrie 2011, cand a venit pe lume baietelul nostru de 3,200 kg si 50 cm. Am nascut la Filantropia cu un super medic pe nume Maria Bari. Tot ea mi-a urmarit si sarcina. Am ales sa nasc prin cezariana si nu regret nicio secunda. Nu cred ca eram pregatita pentru nasterea normala, chiar daca asa a fost dat. Conditiile din spital au fost foarte bune avand in vedere ca e unul de stat. Bineinteles, cu putina “bunavointa” din partea ta, iti acorda si multa atentie.

Nu am fost foarte constienta cand a venit pe lume Edi, insa a doua zi, cand l-am strans prima oara in brate, mi-au navalit lacrimile! A fost un moment care pentru multe mame ramane in suflet nepatat tot restul vietii.

About Alina