Nevoile parintilor si nevoile copilului. Cum le implinim pe toate?

diana_stanculeanu
Acum vreo doua saptamani am ciulit urechile la sfaturile psihologului Diana Stanculeanu, in cadrul Serilor Totul despre Mame, organizate la Libraria Humanitas de la Cismigiu. Si bine am facut! Mi-a intarit niste credinte si mi-a expus altele noi, care m-au ajutat sa ma echilibrez din anumite puncte de vedere. Si ce echilibristica! Ca tot ma luptam eu in ultima vreme cu sentimentul de vina atunci cand plecam de acasa sa-mi fac si eu mendrele si-mi lasam copiii cu bunicii o zi intreaga! Acum sotul incearca sa ma convinga sa-i lasam si peste noapte… ;)

Subiectul intrunirii a fost legat de nevoile parintelui si cele ale copilului. Banuiam si eu ca e bine sa te ocupi de ambele, nu aveam nevoie de un specialist sa ma scoata la librarie sa ma lumineze cu asta. Dar ce te faci atunci cand nu ai timp, resurse sau ajutor? Deci nu e pe nevrute, ci pe neputute. Atunci le implinesti pe cele ale copilului si de regula tu te neglijezi, nu?! NU! Cam asta a fost ideea intalnirii, sa le trezeasca la realitate pe gravide si pe mame, cu mine in frunte (foto in primul rand, din dreapta, imi luam contiincios notite :)) si sa le readuca aminte ca, fara parinti fericiti, nu exista copii fericiti. Si nu pot exista parinti fericiti doar pentru ca au copii si se uita la ei toata ziua ca la o icoana. Si ei trebuie sa-si satisfaca nevoile umane, chiar daca pare imposibil de cele mai multe ori. Ati bagat la cap? Inainte sa sunati bona si sa spargeti usa la o dantuiala, ca tot e sambata seara, mai luati de cititi nitelus, ca e interesant.

diana 2

Care sunt acele nevoi umane mentionate sus, in deal? Pai, nenea Maslow a construit la un moment dat o piramida tare interesanta, pe care o reiau mai la vale:

1.Cele elementare, biologice.

2. De securtitate si protectie.

3. De apartenenta si acceptare din partea unui grup.

4. De stima si recunoastere sociala.

5. De autodevenire.

Problema e ca dupa ce devenim parinti ne concentram atat de mult pe copii, incat uitam total de noi (recunosc ca la un moment dat, la scurt timp dupa nasterea lui Vlad, a trecut o saptamana pana sa ajung cu totul sub dus). Chiar si in momentele in care copiii nu mai au asa mare nevoie de noi. Atunci confundam rolurile, uitam ca suntem si sotii, prietene, etc. Si nu e bine deoarece perfectionismul e periculos pe termen lung. Asa ca s-o lasam mai moale, ca sa traim in pace si armonie! :)

Exista niste efecte negative ale parentingului atunci cand un parinte nu are grija de sine. Cred ca majoritatea mamelor le bifeaza pe primele 5 in primul an de viata al copilului:

1. Deprivare de somn.

2.Obiceiuri alimentare nesanatoase.

3. Lipsa exercitiului fizic.

4. Inabilitatea de a se menaja la aparitia bolii.

5. Amanarea unui consult medical.

6. Depresia.

Parintele este primul model de invatare pentru copil, asa ca ce invata cel mic de la un adult care uita de nevoile sale? Nimic bun, ne-a spus Diana Stanculeanu: “Adultii sunt tot timpul obositi/nemultumiti/iritati. Daca asta inseamna sa fiu adult, atunci nu vreau sa cresc!”, ar gandi un pui de om.

In familiile in care parintii se neglijeaza, copiii dezvolta:

-dificultati de autoreglare emotionala;

-comportament dependent de parinte;

-inabilitate de joc sau studiu autonome;

-dificultati in relatiile sociale.

Diana 3
Si n-o zic eu, ci studiile alea care apar apoi in reviste stiintifice. Deci e serioasa treaba! Atunci ce ne opreste sa fie bine, sa nu fie rau? Pai, mamele au in cap niste gargauni, destui de multi daca veti binevoi sa cititi mai departe, care le spun urmatoarele (si nu soptit, ci cu difuzoarele la maxim!!!):

1. Daca am grija de mine inseamna ca imi neglijez copilul.

2. Daca am gria de mine inseamna ca sunt egoista si superficiala.

3. Daca am gria de mine ceilalti cred ca nu sunt un parinte devotat si angajat 100%.

4. Daca am fac ceva doar pentru mine ma voi simti vinovata.

5. Maruntisurile nu conteaza, iar pentru schimbari majore nu am timp si resurse.

6. Cuplul rezista pe pilot automat.

7. Daca nu fac eu lucrurl acesta, nimeni nu-l face.

8. Nimeni nu face acest lucru la fel de bine ca mine.

9. Daca voi face eu toate aceste lucruri voi primi iubirea, atentia si respectul pe care le merit.

10. In familia noastra, eu trebuie sa am grija de absolut tot.

Din pacate, multe dintre noi ne tinem cu dintii de rolul asta de mama, care ne implineste, desigur, dar care ne epuizeaza la un moment dat. Si ghiciti cine este primul care suporta consecintele?! Hai, ca nu e greu…

Ok, teoria e buna. Dar ce facem cu practica? De unde incepem? Pai, in primul rand trebuie sa ne evaluam nivelul de stres personal, influentat de calitatea relatiei cu copilul. Ati inteles? Suna pompos, dar de fapt trebuie sa te gandesti de cate ori ai tipat azi la el sau l-ai smucit. Cam astea sunt criteriile mele de depistare a stresului. Daca mai aveti voi altele… Apoi, trebuie sa va stabiliti obiectivele. Unele usoare pentru inceput si de preferat sa fie una sau doua, nu o lista intreaga. Si, la final, cel mai greu lucru din univers pentru o mama: CERE AJTORUL! Psihologii spun ca fiecare mama ar trebui sa aiba o retea de cel putin cinci persoane, care sa o ajute cu copilul si prin casa. In afara sotului si a celor doua perechi de bunici. Cum o fi oare? Ca i-o nu ii am nici pe ultimii in formula completa. Sotul ma ajuta o ora pe zi (adica vine mort de oboseala dupa 12 ore de munca si se inchide intr-o camera sa se joace cu baietii, iar cei doi bunici apropiati o data pe saptamana, cateva ore, in cel mai bun caz. Ah, si o mai am pe Pirosca, care vine o data pe saptamana si-mi face un fel de curatenie generala si mancare. Dar ce face ea nu rezista mai mult de doua zile. Apoi casa arata la fel de varza. Dar iarasi am divagat ;).

Revenind la turma noastra de copii, ea s-ar putea sa nu aiba atata nevoie de noi. Merita sa reflectam putin la asta! Ne ajuta sa ne desprindem putin.

diana
Am tot vorbit de nevoile mamei. Alea neimplinite. Dar care sunt cele ale copilului si cum le implinim?

1. Intre 0 si 18 luni principala nevoie este cea de ATASAMENT. In aceasta perioada, parintele nu are de facut decat sa-si arate DISPONIBILITATEA si CALDURA SUFLETEASCA.

2. Intre 18 si 36 de luni vorbim de EXPLORARE si de nevoia copilului ca parintele sa vada si SA APROBE ceea ce el descopera. Atunci e nevoie de o securizare a mediului, ca sa nu mai terorizam copilul cu binecunoscutul “nu e voie!”

3. Intre 3 si 4 ani copilul isi stabileste IDENTITATEA. Si are nevoie de parinti SA II TOLEREZE SI SA-I VALIDEZE EXPERIMENTELE, fara sa-l ia prea mult in serios. Adica daca se joaca de-a doctorul o face doar ca sa experimenteze, nu inseamna ca va ajunge cadru medical peste 20 de ani. Este valabil si daca ne gasim baietii in haine de fetita sau machiati sau daca ne invatam fetitele sa faca wrestling.

4. Intre 4 si 7 ani copilul incearca sa-si dovedeasca COMPETENTA. Ce au parintii de facut? SA-I RECUNOASCA SI SA-I LAUDE EFORTUL, nu rezultatul acestuia.

La finalul prezentarii, Dianei i s-au pus cateva intrebari, care s-au cam amestecat in mintea mea, dar din care am retinut urmatoarele idei interesante:

-E bine cand unui copil ii este frica de ceva. Asta inseamna ca este pregatit din punct de vedere cognitiv sa o simta, iar asta denota normalitate. Instinctele de supravietuire sunt conditionate de frica.

- Acelasi lucru este valabil si pentru furie sau tristete. Sunt sentimente inevitabile, care il ajuta pe copil la autoreglarea emotionala. El se va intalni cu aceste emotii toata viata si este necesar sa invete sa le stapaneasca, sa le integreze si sa le depaseasca inca din primii ani de viata.

-Si am mai aflat ca temperamentul este mostenit genetic, deci nu se schimba niciodata. Deci, daca aveti un copil care sufera de timiditate sau, la polul opus, de tupeism, inseamna ca trebuie sa va uitati in oglinda. Sau sa dati vina pe sot! ;)

 

About Alina