Jurnal de vacanta, la mal de mare neagra. Sau cum ne distram noi cu forta

2013-08-04 10.30.21

Am bifat si noi marea pe anul asta! Nimic deosebit, vreo trei zile asa… de fapt, doua zile si jumatate, caci apoi a fost cu aventuri printr-o benzinarie de langa Fetesti, va povestesc mai spre final, ca asa e frumos, sa pastram suspansul :).

Ziceam ca am “bifat” marea, caci anul acesta e anul muntelui. Primul concediu al sotului ni l-am petrecut prin Valcea si la tara, la tataie, iar concediul ala mare, de doua saptamani, ne va prinde la sfarsitul lunii acesteia tot la munte, de data asta zona Sibiu- Sighisoara. Vom fi gasca mare, inchiriem duba, treburi serioase, nu asa…

2013-08-04 08.03.50

2013-08-04 08.33.16

Revenind la mare, tre’ sa zicem doua-trei cuvinte despre experienta, mai ales ca e prima intalnire a lui Radu cu valurile. Ce sa spun, nu prea i-au placut, caci erau reci pentru el, desi apa mai buna ca-n luna august nu prea gasesti. Pareera mea… A strambat putin din nas cand l-am udat pe maini si picoare, a strambat putin si cand l-am asezat in fund, pe nisip, sa-l biciuiasca valurile (activitatea mea preferata de altfel, numai ca eu arat a balena esuata, iar el a delfin grasan). Asa ca ne-am limitat la a-l pune la balaceala in piscinuta. Da, am investit si noi intr-o chestie gonflabila, dreptunghiulara, ca am zis sa incapa amandoi printii mostenitori. Am investit si bani si doi plamani, caci pompa noastra nu era buna nici de umflat baloane. Dupa ce-am umflat-o prima oara (a durat 20 de minute, iar la fiecare 5 minute faceam pauza, ca ma lua cu lesin), am zis ca eu n-o mai desumflu pana in Bucuresti, ca merg cu ea scoasa pe geam, numai sa nu ma mai pui sa suflu odata in ea. N-am putut insa, ca era ditamai piscinuta si deranja traficul rutier din Eforie Nord, locul unde ne-am odihnit oscioarele in acest mini-concediu. Asa ca am mai prestat si a doua si ultima oara.

2013-08-04 10.26.40

2013-08-04 10.46.18

2013-08-04 10.29.56

Deci mezinul n-a intrat in mare. In schimb, seniorul a facut vreo 4-5 bai de apa sarata. Ce-i drept, mai mult luat pe sus. Ba ca e apa rece, ba ca ii este somn, ba ca ii este foame, ba ca taica-su n-are nicio tragere de inima sa-si ude epiderma sensibila de orasean. Copilu’ de la cine sa invete? Io eram arestata cu asta micu’ la san, pe prosop, ca altfel ii aratam eu scheme de Baywatch. Mai ales cand au intors vaporasul din drum, ca i s-a nazarit lui Vlad ca nu-i place ca se balangane…

2013-08-04 08.24.52

Intr-un final, m-am enervat pe amandoi Ionii mei (sot si copil) si le-am decretat ca noi, ca familie, suntem tristi cand vine vorba de distractie. Pai de-aia am batut atata drum si am cheltuit averea familiei, sa stam pe prosop, sa mancam sticksuri si covrigi si sa ne bata soarele in palarie?! Asa ca urmatoarea mea miscare a fost sa-l las pe Radu la sanul lui Giova (numai ei stiu ce s-a intamplat in acest sens) si sa-l iau pe Vlad pe sus, cu promisiunea aventurii vietii lui. S-a prins el ca e cu bagat in valuri si a inceput sa miorlaie, in dulcele stil clasic, ca “Vreau la tati!!!”, “E rece apa!!!”. Nu m-a induiosat defel si mi-am continuat periplul in Marea Neagra (de fapt mersesem doar doi metri), iar in gandul meu era doar: “Intr-adevar, e a  naibii de rece apa, da’ nu ma intorc nici daca racesc la ovare si va las fara o viitoare sora!”

2013-08-04 09.00.28

2013-08-04 09.01.17

Ce credeti, dupa ce i-am inmuiat gleznele in apa, vreo 15 minute, si apoi am inceput sa ne jucam cu valurile, Vlad a dat incruntarea pe zambete si tipetele pe rasete. Dupa vreo 20 de minute de joaca si inot de broasca insolata a strigat iarasi ca vrea la taica-su. L-am scos din apa, fericita ca am bifat prima balaceala, iar la plaja de dupa-amiaza am luat-o de la capat, amenintandu-l pe sot ca daca nu intra in apa ii pun eu o ancora la picior si il las in larg. Ca tre’ sa-i ofere un exemplu copilului, sa nu treaca viata pe langa el din motiv de “e rece apa”, “e sus muntele”, e rapida parasuta” si alte chetii de gen. Ori de gura mea, ori vazand ca fi-su nu se distreaza deloc la mare, Giova si-a calcat pe inima si a intrat in apa… pana la brau! E performanta pentru el sa se ude mai sus de genunchi… Si l-a luat si pe Vlad cu el, de vreo doua ori chiar. Apoi s-au pus pe facut castele de nisip, treaba de importanta nationala atunci cand pleci cu puradeii pe litoral.

2013-08-05 08.51.04

2013-08-05 09.14.22

Cand nu i-am mai suportat, m-am dus si eu ca o sirena sa dau din coada printre alge, pestisori si meduze (am prins chiar si doi crabi si apoi i-a studiat Vlad pana si-au dat duhul. La fel si meduza din piscinuta). A fost relaxarea de pe lume pentru mine: doua reprize a cate 20 de minute de “Me, Myself and I”, facand ceva ce-mi place maxim. Mai mult nu-mi permit, cu doi copii mici pe cap si sot obosit, ca iesea mare scandal.

2013-08-04 10.51.49

Ah, ca fapt divers… Radu este mereu confundat cu o fetita in ultima perioada: “Vai, ce draguta e!” sau “Mititica de ea!”. O fi bandana rosie de la prietenii nostri de la MiniRock? Cred ca trebuia sa-l las in fundul gol mai mult…

2013-08-05 08.54.33

2013-08-05 10.00.05

Unde ne-am cazat? Va recomand vila Roco, daca va bate gandul sa mergeti tot cu copii dupa voi, asta pentru ca are doua locuri de joaca indor, un loc de joaca outdoor, cu trambulina, leagane, tobogan and stuff, hamac, doua bucatarii, terasa, blender, robot de bucatarie, sterilizator, scaune de masa pentru copii, carucioare de imprumut si multe, multe jucarii (multe sunt cam uzate, semn ca e foarte frecventata vila de catre familisti). Camerele sunt spatioase, au paturi mari, king size (noi am dormit toti patru fara nicio inghesuiala), sunt foarte curate, iti ofera si patut in camera pentru copii mai mici de trei ani (noi l-am cerut ca sa-l punem pe Radu in el cand ne ocupam de altele). La bucatare gasesti de toate, nu tre’ sa-ti cari oalele sau blenderul dupa tine, sa faci mancare celor mici.  Din pacate, e cam departe de plaja, asa ca tre’ sa ai masina.

2013-08-03 20.26.46

2013-08-03 20.03.39

Ce sa va mai povestesc?! Ah, da, partea din final cu benzinaria… sa spunem ca am avut o problema cu masina (eroare umana, spun astia pe la asigurari). De pe la ora 15.00, am stat pe iarba, apoi pe o bordura, apoi in masina, ca ne mancau tantarii de Fetesti (uite asa erau de mari!!!), pana la ora 22.00, cand s-a remediat situatia (adica prietenul mamei mele a reparat vehiculul) si am putut sa ne urnim fundurile catre salteaua confortabila de acasa. Nu va spun cum faceau copiii, din cauza oboselii, pe final de Autostrada Soarelui… haos, dom’le, haos! Sa tot bagi motorina in loc de benzina si sa pleci in vacanta cu ei :). Bravo, tati!

2013-08-04 11.14.00

P.S. Propun ca de acum incolo la benzinarie sa se gaseasca doar benzina, iar pentru motorina sa se creeze “motorinaria”. Sa n-o mai pateasca si alti oameni nevinovati ;)

About Alina