Izolarea emotionala a mamei. Ce facem cu atata singuratate?

mama deprimata 2
Imediat dupa ce ramai insarcinata, descoperi tone intregi de carti si site-uri, care vor sa te invete despre cum sa faci fata acestei perioade din viata ta si mai ales celei care va urma dupa nasterea primului tau copil. Citesti despre evolutia sarcinii, problemele ei, analize recomandate, ce trebuie si, mai ales, ce nu trebuie sa mananci; te informezi in legatura cu nasterea naturala si cezariana; cauti medic ginecolog sau moasa; te interesezi de conditii in maternitati, intrebi cat te cost toate si, bineinteles, petreci luni intregi studiind liste de nume pentru bebelusul tau. Si, pentru ca stii ca dupa nastere s-ar putea sa nu prea mai ai timp de atata lectura, citesti si despre celule stem, alaptat, remedii pentru colici, vaccinuri, cum sa-i faci baita, cat de bine este sa-l porti in brate, cauti si vreo 2-3 pediatri buni si cate si mai cate.

In toata aceasta avalansa de informatii, care te va coplesi si te va pune deseori in situatia de a-ti pierde increderea in capacitatea ta de a fi mama, lipseste sau apare mult prea putin, cel mai important aspect al vietii de proaspata mamica: singuratatea. Oricat de sociabila te crezi, oricat de multi membrii ai familiei iti vor arata initial sustinerea, oricat de mult te iubeste tatal copilului, la un moment dat, din cauza deprivarii cronice de somn, a imensei responsabilitati care apasa pe umerii tai, adica viata copilului tau si a presiunilor din exterior de a demonstra ca esti mama perfecta, te vei simti extenuata, frustrata, neinteleasa, rusinata, trista, grasa si batrana. Vei tanji cu ardoare dupa viata ta de dinainte sa devii mama, cand aveai toata libertatea din lume, satisfactii profesionale, distractii cu prietenii si multe vacante romantice. Vei avea vagi tentative de a incerca sa iesi in oras cu prietenele, de a merge la sala sau de a petrece o seara romantica cu sotul, insa nu vei face decat sa te amagesti ca detii controlul si ca iti poti recapata oricand pofta de viata de dinainte.

Adevarul este ca nimic nu va mai fi la fel: nici tu, nici oamenii din jurul tau. Atunci, vei incepe sa vezi mai des deosebirile dintre tine si ei si vei incepe sa te retragi in carapacea ta. Ei au timp sa faca orice, ei au bani sa mearga oriunde si ei au libertatea de a fi ce vor ei. Tu esti in doliu dupa silueta, sanii fermi, bugetul, mobilitatea, viata sociala, sexuala si dupa nervii de alta data. Stii ca perioada asta nu dureaza o vesnicie, ca cel mic va creste si tu iti vei reintra in normal, insa mai este atat de mult pana atunci! Si tu trebuie sa rezisti zile, saptamani, luni si chiar ani de acum incolo. Stii ca nu ai incontro, ca nu are cine sa-ti tina locul chiar daca ai deja halucinatii de la atata oboseala, chiar daca esti bolnava sau deprimata. Caci cel mic depinde de tine 100% si nu mai poti da timpul inapoi sa mai fi asteptat cativa ani, sa mai fi copilarit putin, sa fi obtinut o functie mai buna sau o marire de salariu sau chiar sa fi gasit un sot mai bun. Incet, incet, intre tine si lume se va ridica un zid, iar tu te vei simti atat de singura!

Ce trebuie sa stii de pe acum este ca tot ce vei simti dupa ce vei deveni mama pentru prima oara este perfect normal. Inclusiv chestiile nasoale. Nu e vina ta ca simti ca innebunesti, ca nu mai poti, ca vrei sa lasi totul in urma, sa trantesti usa si sa te duci unde vezi cu ochii. Este vina noastra, a tuturor, ca nu vorbim mai des si mai sincer despre aspectele negative ale maternitatii. Sunt mii de pagini de carti si articole de parenting si prea putine iti spun ca cea mai mare provocare a noii tale vieti este sa faci fata singuratatii, sentimentului de “tu impotriva tuturor”. Problema este ca traiesti intr-o societate in care ajutorul, atat cel fizic, cat mai ales cel emotional, oferit proapetelor mame, este extrem de sarac. Aceeasi societate pune la mare pret independenta si reusita si iti taie aripile atunci cand vrei sa ceri ajutor. Te face sa crezi ca esti slaba, ca ai esuat, ca nu esti o mama buna. Te vei simti atata de vinovata pentru orice decizie iei incat iti va afecta cu adevarata abilitatea de a fi o mama buna pentru copilul tau. Din cand in cand, in linistea noptii, vei trage un plans inabusit sub patura, pentru a te mai elibera de tensiuni si frustrari, insa nu este suficient pentru a te repune pe picioare si a savura asa cum trebuie aceasta perioada minunata si unica din viata ta. E adevarat ca timpul trece foarte repede si ca iti va fi extrem de dor de perioada de bebelusenie, oricat de greu ti se pare acum. Desigur, mai ai o sansa cu al doilea copil sau chiar cu al treilea, insa sentimentul de pierdere a ceva extrem de special – copilaria celui care te-a facut mama – te va urmari toata viata.

Sunt proaspetele mame condamnate la singuratate, oricat de mult ar incerca sa scape de ea? Este ea in fisa postului, vrem, nu vrem? Sunt de vina hormonii in cantitati industriale, stilul nostru de viata sau cei din jur pentru aceasta izolare emotionala? Raspunsurile nu sunt niciodata simple, insa un singur lucru e cert: trebuie sa iti recunoasti limitarile si sa ceri ajutorul cat mai des. Trebuie sa gasesti curajul sa spui tututor ca nu te descurci, ca iti e greu, ca nu stii si, cateodata, ca nu mai vrei. Este perfect normal sa fi depasita de situatie, caci mamicia e al naibii de dificila. Oricat de dragalas si sanatos ar fi copilul, tot ti se va parea ca te-ai inhamat la ceva extrem de greu si ca, de multe ori, nu merita. Ca-ti vrei viata, cariera, silueta, viata sexuala si, mai ales, sanatatea mintala inapoi.

Nu le poti avea pe toate si, mai ales, nu le poti avea acum. Stii ca ai alte lucruri pe lista de prioritati, care incepe si se termina cu nevoile copilului. Insa, fara o mama suficient de fericita, el nu va fi suficient de fericit. Tine minte, nu esti singura in toata povestea asta. Suntem toate ca tine. Nici noi nu am fost cu adevarat pregatite pentru ce-a urmat dupa ce am auzit pentru prima oara acel tipat in sala de nasteri. Nici noi nu stim cum sa jonglam cu toate. Departe de a ne plange, vorbim despre viata noastra ca mame. Care are momente ele unice si mirobolante, dar si multa lupta pe toate fronturile. Caci povestitul despre limitele noastre ca mame este cu adevarat eliberator. Indiferent ca scrii pe un blog, intr-un comentariu, intr-un e-mail, ca iti suni mama sau o prietena sau il tragi pe sot deoparte, este important sa vorbesti despre ceea ce te macina. Nu lasa pe maine, nu-ti inghite suspinul, nu-ti musca buzele. Povesteste despre tine, despre copil, despre tot ce te supara, despre tot ce-ti trece prin cap. Iar daca esti doar o gravida in trecere pe aici creaza-ti de pe acum o retea de suport emotional. Gaseste alte gravide, imprieteneste-te cu alte proaspete mamici, fa-ti lista cu toti membrii familiei care te pot ajuta dupa nastere. Vei simti atate de multe intr-un timp atat de scurt! E important sa gasesti curajul sa darami zidul ala de singuratate sau sa nu-l lasi sa se ridice deloc si sa iti cresti copilul oferindu-i un exemplu demn de urmat: pe tine si dragostea ta neconditionata!

E extrem de greu sa fii mama? Da, e cel mai dificil lucru pe care il vei face vreodata. Merita? E cea mai grea intrebare la care trebuie sa raspunzi vreodata. Te las insa cu urmatorul video, care poate te va ajuta sa-ti amintesti de ce ai devenit mama. :)

Pe aceeasi tema:

De ce sunt mamele mereu obosite. Chiar si atunci cand dorm
Unde am gresit, ca mama? Si ce fac cu atata vina?
De ce oamenii fac copii?
Esecul unei mame. Si iubirea ei neconditionata
Nevoile parintilor si nevoile copilului. Cum le implinim pe toate?
Nervi de mamica. Ce fac sa nu mai tip la copil?
Azi n-am chef de copil. Si e perfect normal!

 

 

About Alina