Izabela Caragea, despre nastere: “Am facut atac de panica pe masa de operatie”

Citeste cum a fost Vladimir conceput, experienta neplacuta din avion, “sindromul picioarelor nelinistite”, lupta cu Ureaplasma si sangerarea aparuta in urma unui contact sexual din timpul sarcinii in: Izabela Caragea, despre sarcina sa: “Vladimir, mireasa, masline, dicarbocalm”.

Cu tot cu cezariana obligat- fortat, Vladimir Mihai si-a facut intrarea in lumea asta tot cand a vrut el. Cred ca s-a inteles cu Cel de Sus, a tot amanat zilele, orele si minutele pana a fost gata copt!

Am schimbat multi medici pana in luna a V-a, cand am ajuns la doamna dr. Alice Florescu. Recomandata de o prietena, atentionata de alta, eu am mers pe increderea pe care mi-a inspirat-o medicul, pe chimia dintre doua leoaice si pe prietenia pe care mi-a aratat-o cand ma gaseau crizele tocmai sambata la 11 noaptea! Un medic pro nastere naturala, dar care a hotarat sa intram in operatie, din cauza unei infectii foarte putin riscate pentru bebe. A vrut totusi sa n-o programam. “Numa’ sa nu ti se rupa membranele!”, mi-a spus ea. Ei, ba bine ca nu!

Nastere cu spectacol

Printul meu a avut nevoie si de putin spectacol. O cezariana programata era prea banala pentru el. Miercuri, 3 august – 39 de saptamani si o zi, ora 5 dimineata. Nu era prima oara cand ma trezeam din somn cu senzatia de pat ud, dar pana acum fusesera doar vise. Acum m-a apasat atat de tare incat nu mai avusesem timp sa ajung la toaleta! Nu va imaginati ca era ca-n filme, de m-am ridicat si s-a varsat galeata de apa sub mine. Noooo, ba cand stateam in picioare eram bine, caci capul copilul forma un dop de netrecut. Timp de vreo doua ore am tacut malc si-mi ameteam sotul cu obisnuitele, de acum, insomnii. Am verificat: Doare ceva? Nu. Deci contractii nema. Lichid – aspect normal, transparent, fara miros deosebit. Dop gelatinos- ciudat, nu l-am identificat nici acum, nici in zilele trecute. Grija mea era sa apuc sa fac un dus si sa-i sun pe ai mei din vreme (ei locuiesc la Braila). Incepusem sa ma gandesc la ce urma, cum ziua asta avea sa-mi schimbe viata, imi repetam speech-ul de intampinare pentru cel mic, dar nu eram deloc impacientata. Dar parca nici pregatita! Abia apoi l-am trezit pe tati: “Cred ca tre sa mergem la spital”. Atat i-a trebuit, ca s-a starnit furtuna! Nu intelegea de ce nu spusesem nimic de doua ore, de ce nu sunasem medicul, de ce nu sunasem la maternitate si, mai ales, el cand isi bea cafeaua si cand isi fumeaza tigara?! :). Am sunat doctorita la o ora decenta si am pornit spre maternitate. Am ales sa nasc la Medlife, asa ca n-am avut nevoie de bagaj de spital. In schimb tineam cu dintii de poseta in care aveam trusa de machiaj (cum aveam sa fac primele poze cu bebe nemachiata?). Recunosc, n-am avut nici timp, nici chef decat de un pic de rimel si de perie toata perioada!

Nu cred ca cezariana a fost cea mai buna alegere

Abia la spital a inceput jena cea mare, nu puteam sa fac niciun pas fara sa las vreo dara in urma mea. Groaznic! Am stat in sala de travaliu ore bune, monitorizandu-l pe bebe si incercand sa-mi dau seama de contractii, dar si certandu-ma pe mine insami ca venisem prea devreme! Mai ales ca stateam singura acolo si tot familionul era afara. Contractiile incepusera sa fie regulate, dar cam la 6 minute, deci a fost mult pana departe! In fine, cert e ca s-au tot ivit alte nasteri programate si urgente inaintea mea, care imi tot amanau momentul si faceau sa-mi creasca foamea (parca si nesiguranta), iar la 6 ore de cand mi se rupsese apa, mie tot nu mi se stersese colul.

Nu sunt total convinsa ca a fost cea mai buna alegere faza cu cezariana. Oricum, pe masa de operatie eram convinsa ca NU. Am facut atac de panica cand nu mi-am mai simtit piciorele. Adica eu le simteam inca flexate si voiam sa le desfac, insa asistentele se jurau ca sunt perfect intinse si-mi fluturau cate unul prin fata ochilor doar-doar ma potolesc. Eu nu si nu! Pana la urma mi-au facut un calmant. “Nu vreaaau sa dorm!”, le-am zis. Au fost de treaba si m-au lasat treaza.

“Bai, Vladimire, da’ grasan esti, ma!”

Ora 13.05. Doamne, ce fiori ma apuca numai cand imi amintesc. Cum scartaia el din plamanii lui, ca planset si tipat abia acum vad ce inseamna! Cum mi-au dat lacrimile (parca-mi dau si acum) si urmaream bucata de om printre halatele albe si verzi, lumini, aparate, sa vad unde-l duce, ce-i face. Il auzeam doar pe neonatolog: “Bai, Vladimire, da’ grasan esti, ma!”. Apreciase 4 kg, dar a fost mai finut: 3,540 kg. L-au impachetat ca pe o babuta si mi l-au adus sa ne atingem obraz in obraz. Era asa schimonosit, turtit si cret la fata, cu niste cute pe frunte pe care le face si acum, cu muuuult par care-i iesea din scutec (asa se explica arsurile deci!). Nu stiu daca mi-a recunoscut vocea cum se zice, ca el n-a tacut din mini tipetele lui ragusite. Am apucat sa-i zic “Bine ai venit, Vladmir” si l-am mangaiat usor cu mana stanga. Apoi gata, over and out! M-am mai trezit cand sa ma duca in terapie. Tati n-a avut voie in sala de nasteri, dar cred ca el l-a vazut pe Vladi inaintea mea! A privit totul pe un geam, au facut  poze si el, si asistentele, avem dovezi.

Mama si bebe nu trebuie separati atat de brutal dupa nastere

Terapia Intensiva – un alt argument impotriva operatiei. Stai acolo izolat, fara bebe, fara familie, fara prieteni. Mi l-au adus pe Vladi la cerere de doua ori in ziua aceea, La mega cerere si insistente! De fapt nicio alta operata nu si-a mai dorit asta. Eu l-am pus si la san la trei ore dupa nastere. Logic, nu aveam mare lucru si au fost atat de amabile incat sa mi-l aduca si gata hranit. Am fost stangaci amandoi, nu-i vedeam decat acele cute de pe frunte si o gurita mica si zbarcita. L-am pus la stangul – nu stiu, iese stangaci? :)

Oricit de civilizate ar fi conditiile in maternitatile private, personalul tot din cele de stat vine si nu le scoti din ale lor! Daca nu mi-as fi cerut si tinut copilul in camera din clipa in care am ajuns in salon a doua zi dimineata, l-as fi vazut prea rar. Bine, erau si specimene care tocmai pentru asta au venit la privat, sa mai stea un pic la hotel inainte sa mearga cu odrasla acasa. Nu era cazul nostru, desi am fost si eu rasfata cu masaj, psiholog, mini cursuri de ingrijire, promptitudine la cel mai mic apel etc! Dar tocmai, eu am stiut cat de cat ce sa fac cu copilul cand am ajuns acasa si am ramas singuri. Eu cred ca mama si bebe nu trebuie separati atat de brutal dupa nastere. Si cele trei ore pana sa mi-l aduca mi s-au parut lungi si prea multe, desi abia ma miscam in pat si aveam ochii carpiti de somn!

Am mers cocosata vreo doua saptamani

Bebe Vladi n-a avut probleme majore. Un usor icter fiziologic, care nu a necesitat stat la lampa si muuulte bubite pe corp, acumulari de grasime, care i-au trecut in doar cateva ore din clipa in care le-am interzis sa-l mai ia din camera, cu exceptia analizelor. Desi a stat mama cu mine in permanenta in spital, chiar si noaptea, am vrut sa-l iau eu din patut, sa-l plimb, sa-l tin in brate, chiar daca aveam niste dureri oribile. Am mers cocosata vreo doua saptamani cred.

Nu m-a avertizat nimeni cat de dureros e alaptatul

Un motiv important pentru care am tinut mortis ca bebe sa stea cu mine a fost sa incerc sa-l alaptez la fiecare masa, inainte de completarea cu lapte praf. Din punctul asta de vedere ne-am chinuit pana in a patra zi, acasa, cand avea mami lapte sa dea si la altii. Chinul mare de fapt a fost altul: nu prea ma avertizase nimeni cat de dureros este procesul. Dar nici nu concepeam sa renunt, asa ca am strans din dinti cat am putut si am reusit! E minunat sa stii ca nu s-a rupt totul asa brusc odata cu cordonul ombilical si ca inca il mai poti hrani. Cred ca asa se face mai usor trecerea catre independenta fiecaruia, dupa cele 9 luni in care mami si bebe au fost nedespartiti.

Am fost ca-n transa doua saptamani

Daca nu plansesem suficient in sala de nasteri, stai sa vezi ce-a fost cand am ajuns acasa si l-am privit prima oara in patutul lui! (de fapt m-a luat de la usa, unde ne-au intimpinat petale de trandafiri). Nu-mi venea sa cred ca e al meu, era o minune la care visasem multi ani si pe care traiam sa o ating! Am fost ca-n transa doua saptamani. Atat a stat mama mea la noi. Am fost o norocoasa si ii multumesc mult pentru tot sacrificiul ei! N-am stiut nici macar cat era ceasul, ce era in frigider, cum mergea sterilizatorul si cum se intind rufele de 0 luni. Doar pompa de san, aia era aerul meu! Asta dupa vreo 2-3 nopti cu ceea ce se cheama furia laptelui, in care aveam niste frisoane groaznice de ma inveleam cu trei paturi, plus cuvertura de pe pat. Era inceput de august!

Mancam, alaptam, dormeam. Cam ca bebe, numa ca el doar manca si dormea. Si stai sa vezi cand ii era foame, ca scula tot blocul. Cica e in functie de cat de infometata e mama cand il aduce pe lume, asa va fi si el. Si eu chiar am suferit de foame, ca am mancat dupa vreo 36 de ore! O lingura de branza si un iaurt mic, de-am zis ca le bat pe asistente! Am mai mancat un pic pe ascuns apoi: o banana, un sticks si n-a murit nimeni!

As povesti cu zilele despre nastere si maternitate, le am notate in Jurnalul lui Simburica. Cand copiii cresc, multi spun ca nu-si mai amintesc cum erau cand erau mici. Recunosc, la noi n-a trecut asa mult timp, dar eu inca imi amintesc. Mai ales ca atunci il consideram perfectiunea intruchipata. Acum e… si mai perfect, daca imi permiteti :).

Ramaneti aproape pentru partea a treia a trilogiei Jurnalul lui Simburica, cand Izabela ne va povesti cum s-a descurcat cu Vladimir in lunile ce-au urmat!

Din aceeasi categorie:

Denisa Nechifor: “Am nascut ascultand Julio Iglesias”

Andreea Ogararu, dupa 3 nasteri naturale, fara anestezie, in 3 tari diferite: “Si maine as fi mama din nou”

Alexandra Derevici, la pat: “Daca s-ar naste acum, copilasul nu ar avea nicio sansa!”

About Alina