Irina Fodor: “Sunt atat de fericita incat ma sperie treaba asta”

Irina, sotia lui Razvan Fodor, prezentatorul Masterchef, are doar 23 de ani si o fetita de-o seama cu Vlad al meu, pe care o cheama Diana Elena. A terminat Facultatea de Jurnalism si l-a cunoscut pe cantaret pe platourile de filmare de la Buftea, cand a devenit asistenta lui personala. Nu a durat mult pana si-au dat seama ca sunt facuti unul pentru celalalt, asa ca planurile de casatorie s-au concretizat destul de repede. La scurt timp, au decis ca e momentul sa intregeasca familia cu un pui de om, asa ca a aparut pe lume Diana Elena. Povestea ei, in cele ce urmeaza!

Noi am cam programat momentul acesta, asa ca ma asteptam sa fiu insarcinata, dar confirmarea a venit odata cu testul pe care l-am facut. Eu si Razvan am aflat in acelasi timp, caci am asteptat amandoi timp de un minut jumatate pana au aparut liniutele care ne spuneau ca o sa fim parinti. Toti cei dragi s-au bucurat enorm si tot atunci am inceput sa primim si primele sfaturi :).

In timpul sarcinii mi-a fost somn, ingrozitor de somn! Noi avem o gasca mare de prieteni si in weekend-uri ne strangem cu totii. In acea perioada, pentru mine, serile se sfarseau invaribil cand incepeam sa picotesc pe vreo canapea.In rest, mari pofte nu am avut. O singura data mi-am dorit serbet si ne-a luat cateva zile pana sa gasim. Pana la urma ajutorul a venit de la o prietena, care mi-a adus un borcan facut de mama ei. Am renuntat la mancarurile foarte picante, la prajeli si, in general, la tot ce mi se parea nesanatos pentru sarcina. Eu am avut noroc pentru ca luni bune de sarcina le-am prins pe timpul verii, asa ca am mancat extrem de multe fructe si salate. Asta m-a ajutat foarte mult si din punct de vedere al greutatii, pentru ca mie imi venea sa rontai cate ceva din 10 in 10 minute, asa ca imi desfaceam cate un pepene, de exemplu si intre mese mancam din el sau imi curatam un bol mare de fructe si il tineam pe masa. Pana seara le dovedeam :).

Ma simteam ca un ou kinder

Eu sunt foarte activa si imi place mult sportul. Inainte sa fiu gravida, alergatul in parc sau iesitul pe role erau modurile mele de tonifiere preferate. Am renuntat in perioada sarcinii nu pentru ca au aparut probleme de sanatate, ci pentru ca ma simteam ca un ou kinder – era ca si cum ai alerga dupa ce ai baut multa apa – si traiam cu senzatia ca se poate dezlipi ceva inauntru. Doctorii mi-au spus ca nu e nici o problema in a-mi continua activitatile, dar fiecare graviduta cu fixurile ei.

Am nascut la spitalul Elias, cu doctorul Octavian Rotaru. Cred ca modul in care te intelegi cu doctorul pe parcursul sarcinii e vital. Daca simti ca ai pe cine sa te bazezi, daca el iti da incredere, totul pare mult mai firesc si fricile sunt infinit mai putine, iar eu din punctul asta de vedere am fost o norocoasa! Cat despre spital… a fost prima data cand am fost internata intr-unul, asa ca nu prea am grad de comparatie. Ce pot sa spun este ca personalul a fost foarte saritor si chiar am simtit ca si eu si bebelusul suntem pe maini bune. Ca mijloc de precautie suplimentar, aveam grija sa ma spal intotdeauna bine pe maini inainte sa iau contact cu cea mica sau sa mananc ceva si aveam si un gel antibacterian pe care il foloseam mai tot timpul.

M-am speriat si am crezut ca s-a intamplat ceva rau

Mi-am propus sa nasc natural inca de la inceput, mai ales ca de-a lungul sarcinii totul a mers asa cum trebuie, iar doctorul mi-a dat toate asigurarile ca nimic nu ma impiedica sa o fac. Desi citisem despre toate modurile de declansare a travaliului, momentul m-a prins tot nepregatita:).

Mie nu mi s-a rupt apa, m-am trezit pe la 5 dimineata cu un soi de presiune in abdomen si am observat o sangerare usoara. Nu m-am gandit in prima instanta ca se declanseaza nasterea, m-am speriat si am crezut ca s-a intamplat ceva rau si poate copilul nu e bine. L-am trezit pe Razvan si i-am zis ca trebuie sa fugim la spital. Odata ajunsi acolo, mi s-a spus ca au inceput contractiile. Eu nici macar nu-mi luasem bagajul dupa mine, buletinul il lasasem acasa, ce sa mai, eram total confuza! In cam un sfert de ora am realizat ca intr-adevar urmeaza sa nasc. L-am trimis pe Razvan sa-mi aduca ce mai aveam nevoie de acasa si am asteptat cuminte sa vina momentul. Travaliul a durat aproape 6 ore, la 11.40 am tinut-o pe cea mica pentru prima data in brate. Am fost extrem de fericita, iti dai seama! Tin minte ca am mangaiat-o si ca i-am si spus ceva (dar ramane intre noi doua:). Dupa aceea stiu ca deabia asteptam sa-mi revin ca sa ma duc sa o vad iar.

Eram obosita cronic

Acasa am avut tot ajutorul din lume. Razvan si mama lui au fost in permanenta langa mine, iar dupa o saptamana au venit si ai mei de la Buzau. Nu m-am lovit de treaba asta cu depresia, e drept ca eram putin mai sensibila, dar asta si din cauza lipsei de somn. Eram obosita cronic :). Motivul: cea mica nu dormea legat mai mult de o ora si jumatate si, in plus, plangea mai tot timpul, exceptie faceau momentele in care o hraneam. Am alaptat-o doua luni, caci era destul lenesa la san si mai mult dormea decat sa manance. Eu trebuia sa folosesc pompa tot timpul, ceea ce nu cred ca stimula laptele foarte tare pentru ca observam cum cantitatea se micsoreaza. In plus, la un moment dat, am vrut sa ma apuc din nou de sport, iar dupa prima zi de mers la sala, desi nu am facut un efort deosebit, am facut peste noapte febra mare, am ajuns la spital, am primit antibiotic, doua zile nu l-am mai hranit pe bebe la san si s-a redus si mai mult cantitatea de lapte. Mi-a parut rau pentru ca eram hotarata sa le fac pe toate dupa metoda veche: nastere naturala, hranit la san. Poate imi iese la urmatorul:)

Picaturile de colici nu au avut efect

Diana a fost un copil destul de dificil. Dormea putin, iar cand nu dormea, de obicei plangea, indiferent de ce ii faceam eu, asa ca nici nu imi dau seama daca a avut colici sau nu. Eu i-am dat siropurile pe care mi le-a recomandat medicul, dar nu exista o schimbare vizibila. Pana acum a racit de vreo doua ori, dar au fost raceli usoare, nu a fost nevoie de antibiotic sau medicamente puternice, doar aerosoli si antitermice.

Diana are doar patru dintisori si pana acum nu a facut febra si nici nu s-a comportat deosebit fata de starea ei naturala, doar ca sta cu mainile in gura tot timpul (de jucariile speciale pentru dentitie nici nu s-a atins). Asteptam sa vedem cum reactioneaza cand ii apare prima maseluta.

La masa e foarte mancacioasa. Pana acum i-am dat totul pasat, dar de o vreme incoace supa prefera sa o manace pe bucati: ii dau cu lingurita zeama, iar legumele le aduna ea cu degetele si le papa pe rand.

Diana vorbeste in felul ei: are cam toate silabele la purtator si tot timpul bolboroseste cate ceva. Spune si “mama” si “tata”, dar doar in joaca, nu stiu inca daca asociaza cuvantul cu persoana. Merge foarte bine, se catara in pat de una singura si daca o intrebi iti arata diferite parti ale corpului, danseaza, face “pa”, “bravo”, stie sa se joace “de-a v-ati ascunselea”(eu ii strig din alta camera ca vin sa o gasesc si ea se ascunde dupa un obiect si asteapta sa o descopar).

In weekenduri mergem la prieteni, la curte

Suntem norocosi pentru ca la noi in gasca majoritatea au copii mici (ne-am sincronizat din punctul asta de vedere:), asa ca in weekend-uri ne intalnim de cele mai multe ori cu prietenii, la cineva care are casa la curte. Mai povestim si noi una alta si supraveghem si copiii. In rest, prin parcuri, o dam in leagan pentru ca ii place foarte mult, iar cand e vremea rea stam in casa si inventam jocuri pentru cea mica.

Pana acum, totul a curs lin in viata noastra: momentul in care ne-am intalnit, casatoria, momentul in care am aflat ca am ramas insarcinata, nasterea, toate au venit extrem de firesc.

In fiecare an am avut cel putin un motiv de bucurie, dar pe departe cel mai emotionant moment a fost cand ne-am adus fetita acasa de la maternitate. Pana acum nu ne-am lovit de momente grele, dimpotriva. Cateodata imi dau seama ca sunt atat de fericita incat aproape ca ma sperie treaba asta si ma rog tot timpul la Doamne-Doamne sa aiba grija de noi ca si pana acum.

Proaspetele mamici sa aiba rabdare cu carul:). Sa nu se sperie de momentele de inceput, poate parea greu sa te descurci cu propriul tau copil in primele luni, dar dupa ce ii prinzi ritmul ai si uitat cat de dificil ti s-a parut totul la un moment dat. Cel mai important pentru un copil este sa fie iubit, sa primeasca zilnic mangaieri, imbratisari si zambete. Daca are toate astea, iar intre parinti exista la fel de multa dragoste si intelegere, va fi un copil vesel si linistit, iar mami si tati vor fi cei mai fericiti din lume!

Citeste si alte povesti despre sarcina si nastere in categoria Mamici vedete!

About Alina