Indulgent, autoritar, indiferent, protectiv sau democratic? Tu ce fel de parinte esti?

parenting-family-new

Cine crede ca e usor sa fii  parinte, se inseala.  Responasabilitatea care cade pe umerii lui este enorma. Si asta pentru ca parintele este modelul pe care copilul il urmeaza, el ii ofera conditii de viata, securitate afectiva, educatia de baza.

Sa nu uitam ca de faptul in care parintele isi indeplineste rolul, depinde viitorul copilului. De multe ori strategiile folosite in cresterea si educatia copilului nu sunt cele mai potrivite. Unui copil,  o disciplina exagerata, ii ingradeste orice forma de manifestare. Cand la baza comportamentului unui copil sta frica, urmarile acestei metode se vad mai tarziu,  la varsta adolescentei, cand unii fug de-acasa, altii devin agresivi.
Cei mai multi parinti se lasa asorbiti de munca si nu mai au timp deloc sa-si observe copiii, sa-i vada cum evolueaza, sa le raspunda la intrebarile ce-i framanta, sa se joace cu ei…. Se trezesc atunci cand copilul are performante slabe la scoala, are un comportament inadecvat, nu e la fel de bun cum e copilul vecinului, etc. Si-atunci sa te tii: se infurie, pedepseste copilul, il umileste, il face sa-si piarda si increderea in sine… nu-si aminteste ca atunci cand copilul avea nevoie de el avea alte preocupari.

Exista parinti care gresesc in a-i oferi copilului toate resursele de care dispun, pe motiv ca acesta nu trebuie sa sufere cum a suferit el, sa traiasca in aceleasi lipsuri ca el. Un astfel de copil va avea pretentia sa i se ofere din ce in ce mai mult si nu va intelege situatia cand parintele nu va mai face fata. Mai rau, unii copii recurg la santajul sentimental atunci cand sesizeaza slabiciunea parintilor, profita de ei chiar si atunci cand au ajuns adulti, nu isi asuma nicio responsabilitate. Ca sa se dezvolte armonios, copilul nu are nevoie numai de imbracaminte, hrana, jucarii si un acoperis deasupra capului. El are nevoie de securitate afectiva si educatie corespunzatoare.

A-l educa asa cum te-a invatat mama sau bunica, intr-o perioada in care societatea evolueaza rapid, iti poate provoca anumite neajunsuri incat relatiile dintre tine si copil sa devina conflictuale, copilul sa nu mai doreasca prezenta parintelui, incercand sa  gaseasca in alta parte afectiune . Si-atunci parintele se intreaba unde a gresit. De acea trebuie sa-ti cunosti foarte bine copilul, sa stii ce nevoi are, ce capacitati, ce i se potriveste si ce nu, iar la nevoie sa ceri sfatul unui specialist, astfel incat sa nu-ti indepartezi copilul cu buna stiinta. Copiii trebuie  incurajati sa invete sa ia cele mai potrivite decizii corespunzatoare varstei lor, sa nu astepte de la parinte sa-i spuna tot timpul ce sa faca.

Urmatorii factori afecteaza stima de sine a copilului :

- Gradul in care el / ea se simte dorit(a), apreciat(a), iubit(a);
- Modul in care se vede pe sine, imagine deseori imprimata de comportamentul /ceea ce ii spun parintii si cei apropiati;
- Capacitatea sa de a realiza ceva;
- Maniera in care se relationeaza cu ceilalti.

Cum puteti creste stima de sine a copilului ?
- Apreciindu-l / apreciind-o;
- Spunandu-i copilului cat de mult tineti la el / ea;
- Petrecand timp cu copilului;
- Incurajandu-l / incurajand-o sa faca alegeri;
- Alimentandu-i independenta;
- Dand o importanta autentica la ceea ce spune si ascultandu-l / ascultand-o cu adevarat;
- Petrecand timp pentru a-i explica, cauzele lucrurilor;
- Incurajandu-l / incurajand-o in ceea ce face;
- Incurajandu-l / incurajand-o sa incerce activitati noi.

307_ninja_1

Stilurile parentale

Pentru a fi un bun parinte, fiecare persoana ce se hotaraste sa treaca in aceasta etapa a vietii sale, ar trebui sa  cunoasca stilurile parentale cu toate avantajele si dezavantajele care decurg in urma adoptarii acestora. De aceea, in randurile de mai jos, voi prezenta în detaliu, urmand ca fiecare parinte sa-si identifice stilul personal de a aborda copilul.
Asa cum sublinia Dorin Ioan Dolean in ,,Meseria de parinte”, aceste stiluri nu se găsesc intotdeauna în „stare pura’”; o persoana  poate oscila intre doua sau chiar mai multe stiluri parentale, in functie de personalitatea sa,  de dispozitia de moment, de conjunctura sau de momentul evolutiei copilului.

a.Stilul indulgent

Se recunoaste prin aceea ca parintele ii permite copilului sa se manifeste cum vrea, fara a-i impune prea multe restrictii. Filosofia de viata a parintelui care adopta acest stil este „Copiii vor inflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezinta libertatea de expresie. Parintele indulgent manifesta sensibilitate  la drepturile altora,  se consulta cu copilul atunci cand ia o decizie, manifesta caldura si interes fata de tot ceea ce face copilul, iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa-si dezvolte o identitate proprie si sa aiba o personalitate distincta,  marcanta, originala.  El se simte important, special, fapt ce determina cresterea nivelului stimei de sine (care reprezinta o conditie esentiala in dezvoltarea armonioasa a personalitatii). Un stil parental indulgent mai sta la baza dezvoltarii creativitatii si a capacitatii de a lua decizii. Pe de altă parte, copilului crescut  intr-o maniera indulgenta,  ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, al regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o va cere;  de aceea,  pentru foarte multi dintre adulti,  el poate fi considerat obraznic  sau chiar copil-problema. Parintii se pot astepta ca in curand el „sa preia controlul familiei” in sensul că nu va mai face decat ce vrea el si cu greu va accepta sfaturi.  Parintele va fi „depasit”.

b.  Stilul autoritar

Parintele care adopta stilul autoritar se caracterizeaza  prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete, fara  sa comenteze, regulile impuse. Aceste reguli au o valoare absoluta,  iar cea mai mică greseala este urmata de pedeapsa. Filosofia de viata adoptata: “Nimic nu e mai presus de lege!”. Din această cauza, parintele nu se simte obligat să răspunda intrebărilor suplimentare: „De ce? Pentru ca sunt mama ta! Nu discutam!”. Intentia copilului de a-si manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa  importantă a conflictelor parinte – copil.
De obicei, parintele este rece si detasat fata de copil,  impunand respectul muncii si al efortului. Astfel, stilul autoritar il invaţă pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos fata de cei de care ii este frica;  ii dezvolta simtul critic;  il invata sa devină perfectionist. Din pacate, adoptarea acestui stil parental atrage dupa sine numeroase dezavantaje,  in primul rand, copilul crescut de parinti autoritari va invata foarte greu sa devina maleabil, sensibil la dorintele altora; el va fi neiertator cu cei care gresesc.  De asemenea,  acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente; va fi frecvent lipsit de initiativa, de curaj si vesnic nemultumit, deoarece se teme în permanenta ca ar putea gresi.  Pentru el, “a gresi” e sinonim cu „a fi un ratat”.  De aceea, preocuparea lui majora este „Ce va zice tata (mama) cand va afla? “Trasaturile de mai sus reflecta diminuarea stimei de sine („Am gresit! Nu sunt bun de nimic! Niciodata nu voi putea sa…! “). Unele cercetări (W. Damon, D. Hart, 1988) arata ca un nivel scazut al stimei de sine in copilarie are urmări negative marcante pe parcursul intregii vieti, asemeni unui cosmar care te urmareste in permanenta si de care (in cazurile fericite) scapi cu mare greutate.

c. Stilul  indiferent

Parintele indiferent neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta frecvent trairi emotionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, in unele cazuri duse la extrem, lasa de inţeles ca acesta este „in plus”, ca reprezinta o povara de care s-ar putea lipsi oricand. Filosofia de viaţa pe care o sugereaza este: “In viata nu te poti baza pe nimeni altcineva decat pe tine insuti”. Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanta si uneori absolvit de orice responsabilitate. El poate avea o stima de sine scazuta (asemeni copilului crescut autoritar), poate deveni timorat si urmarit in permanenta de un puternic complex de inferioritate.  Spre deosebire de copilul crescut autoritar (care toata viata se va ghida dupa regulile stricte pe care le-a invatat in copilarie), copilul crescut indiferent se va baza doar pe experieta lui de viata.  De aceea, dupa ce va ajunge la varsta adulta si se va pune problema sa primeasca sfaturi referitoare la cum ar trebui sa se comporte, cum ar trebui sa-si educe copilul, de ce ar trebui să se fereasca etc, el nu va fi dispus sa asculte.  Din cauza lipsei de afectiune, chiar daca,  pe de o parte,  il va face mai rezistent la greutatile vietii,  copilul crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic, mai pragmatic.  Unii se grabesc sa-l eticheteze ca fiind un copil ,,fara suflet” sau de “gheata”, fara sa banuiasca faptul ca prejudiciul afectiv pe care il resimte il determina sa se ghideze după principiul “Iubirea te face mai vulnerabil, mai slab”.

d.  Stilul protectiv

Parintele protector este aparent un parinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului si se dedică cu toată fiinta sa meseriei de parinte. Prioritatea lui este sa-i ofere copilului securitate, deoarece constientizeaza ca un copil este o fiinţă foarte fragila, care are nevoie in permanenta de sprijin si protectie. Educatia pe care i-o da copilului se cladeste in jurul ideii ca “Nu tot ce zboara se mananca” si are grija sa-si invete copilul ca,  in primul rand, sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara sferei familiei.  Din pacate,  uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada. Cand isi vad copilul plangand, ei devin agitati, creand fara sa-si dea seama mai multă tensiune („Ce te doare, puiule? Unde? Te doare rău? Vai, saracutul de tine!”). Atunci cand apare o problema, parintii exagerat de protectori se grabesc sa caute vinovatii si sa tină morală („De cate ori ti-am zis… ? “), fapt care duce la scaderea eficientei rezolvarii conflictului si a invatarii unor reguli de disciplina.  Asemeni parintilor autoritari,  accepta greu situatia in care copilul incepe sa-si dezvolte independenta,  insa ei nu creeaza conflicte, ci intra in panica, “se consuma”. Acest stil parental mai atrage după sine alte numeroase dezavantaje.  Atunci cand sunt mici, copiii care au parinti exagerat de protectori pot manifesta tulburari ale somnului si ale regimului alimentar, precum si stari de frica nejustificate. O dată cu trecerea timpului, copilul se simte din ce in ce mai sufocat si are tendinta de a se indepărta de parinti;  el gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre problemele personale,  de teama ca acesta nu-l va intelege si se va ingrijora (“Mai bine nu-i spun mamei ca numai se ingrijoreaza”). Astfel, copilul va invata sa ascunda informatii, va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte. De asemenea, atunci cand va fi pus in situatia de a-si exprima frustrarea sau mania, prefera sa se exprime indirect prin acte de razbunare sau sabotaj.

e.  Stilul democratic

Parintele care se comporta democratic are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului să fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei (cu exceptia situatiilor in care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implica o anumita flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importanta (asa cum este pentru parintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Parintele care imbrtiseaza stilul democratic se ghideaza dupa principiul “Toti suntem egali în fata lui Dumnezeu” si este impotriva ideii ” Unii sunt mai egali decat altii”. Prin urmare, parintele care imbratiseaza acest stil parental este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei,  insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasa, a-l invata pe copil sa respecte reguli si sa indeplineasca eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, parintele care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului securitatea de care are nevoie si pentru a-l sprijini atunci când situatia o cere;  insa este suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua unele decizii personale.  El incurajeaza copilul sa fie independent,  respectandu-i opiniile,  interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil,  il apreciaza,  il considera un membru responsabil al familiei.  Ca urmare a acestor atitudini parentale, copilul isi va dezvolta un echilibru emotional care va sta la baza dezvoltarii armonioase a personalitatii,  isi va dezvolta deprinderi de comunicare eficienta, va manifesta creativitate, initiativa, capacitate decizionala, autonomie personala.  Ca urmare a incurajarilor si a increderii care i se acorda,  copilul va avea un nivel ridicat al stimei de sine,  care ii va permite să obţina eficienta si productivitate in actiunile intreprinse. Respectul pentru om, cultivat de stilul democratic il va invata pe copil sa ii respecte pe altii, sa ia in considerare opinia celorlalti, sa accepte observatii, avand totodata curajul sa-si exprime punctul de vedere.

Pe măsura ce va creste, independenta care i s-a acordat il va ajuta sa-si identifice propriile aptitudini si sa aleaga meseria care i se potriveste mai bine,  sa isi indeplineasca propriile vise, nu pe cele ale parintilor.  Cu toate ca in aparenta stilul democratic are numai avantaje, totusi e bine să mentionam faptul ca un copil crescut in acest mod se va adapta cu greu stilului autoritar (pe care il poate intalni la scoală, in grupurile de prieteni, in armata, etc). El ar putea fi considerat „bleg” pentru ca nu va executa prompt sarcinile care i se dau sau, dimpotriva, “impertinent” pentru că “discută” ordinele.

Dupa cum se poate vedea, fiecare stil parental are avantajele si dezavantajele sale; mai mult decat atat,  in timp ce unii parinti considera anumite valori ca fiind calitati (independenta, exprimare libera), altii le considera defecte („razvratire”,„comentarea ordinelor”).  De aceea este greu să se ofere „solutii” cu valoare universala privind stilul adoptat.  Este important ca parintele sa  isi identifice stilul /stilurile parentale adoptat(e) si sa cunoasca consecintele aplicarii acestuia (acestora).

Sper sa va fie de folos!

Bibliografie: Ioan Dolean si Dacian Dorin Dolean: “Meseria de parinte”

Citeste si:

Cum sa treci cu bine peste problemele din cuplu

Fazele prin care trece un cuplu si cum se poate evita divortul

Cum sa-ti ajuti copilul sa scape de gandurile negative

Cum sa-ti ajuti copilul sa-si construiasca stima de sine (partea I)

Cum sa-ti ajuti copilul sa-si construiasca stima de sine (partea a II-a)

Cum sa-ti inveti copilul sa-si exprime emotiile intr-un mod pozitiv

Anxietatea de separare la copil. Ce e de facut?

Nu-i usor sa fii mama de baiat! Uite ce ai de facut

Cu ce probleme se confrunta un cuplu cand apare copilul

Niculina Ciuperca, psiholog-consilier familie-cuplu
Cabinet individual de psihologie Bucuresti, Sect.6, Str. Ceahlaul 22, Bl.104, Ap.5
Telefon 0724 878 966
Puteti gasi sfaturile profesionale ale doamnei psiholog si pe blogul personal: http://ciupercaniculina.blogspot.com/

 

About Alina