De ce nu beau alcool in sarcina. Nici un strop!

Nu credeam ca va trebui sa ma justific cu atata ardoare in fata celor care imi pun aceasta intrebare si totusi sa pierd confruntarea. Sau cel putin s-o las mai moale cu argumentele mele stiintifice (aflate de altii mai destepti ca mine) si sa accept in fata respectivului ca si el ar putea avea dreptate, dar ca eu tot ca mine fac. Mai ales cand respectivul este o respectiva.

Nu credeam ca in secolul asta in care parentingul a fost ridicat la rang de religie, cu adepti atat de indoctrinati si habotnici (sariti astia cu AP-ul si Conceptul Continuu sa-mi dati in cap sau macar sa-mi trimiteti niste virusi pe mail), cand exista atatea surse de informare si cand aflii de atatea cazuri de copiii cu grave probleme de sanatate, ca mai exista mamici care sa creada ca “un pahar acolo de vin sau de bere nu-are cum sa-i faca rau, ca mamele noastre au baut toate, ca nu se stiau lucurile astea pe atunci” sau, mai grav, ca exista medici pediatri care aproba consumul ocazional de alcool in timpul sarcinii.

Acesta nu este un post informativ, nu am de gand sa enumar zecile de studii al caror rezultat explica daunele pe care le sufera un copil nenascut al carei mama “se simte si ea bine din cand in cand” (nu mai mentionez de cei cu mame alcoolice!!!). Nu enumar nici macar efectele nocive ale acestei practici “ocazionale”, sunt destule informatii pe Internet la o simpla cautare. Nu neg de altfel ca sunt si studii care spun ca un pahar de bere sau de vin cand si cand nu au niciun efect pe termen scurt pentru embrion sau fetus sau ca, dimpotriva, l-ar face mai destept, mai frumos, mai norocos la bani, ulterior, in viata. Sau ca e bine sa eviti alcoolul doar in primele trei luni, apoi poti sa-ti muti damigeana langa pat.

Pur si simplu, in tot acest razboi al studiilor contradictorii, mi se pare de bun simt ca eu, mama lui Vlad si al lui bebe 2 (n-am ales inca numele) sa fac tot ce imi sta mie in putinta ca sarcinile, nasterea si ulterior cresterea copiiilor sa se desfasoare fara incidente. Iar daca aflu ca exista chiar si cea mai mica sansa, ca doar unul dintr-un milion de medici si oameni de stiinta crede ca cei mici sa aiba de suferit dupa un paharel de alcool, atunci refuz categoric ca tocmai eu, mama lor, sa le fac rau intentionat. Si aici nu ma refer la raul ala mare, cu boli grave, netratabile, ci la raul ala cand o sa-l prind cu tigara aprinsa la 15 ani, cand o sa fuga de acasa la 18 ani sau cand o sa consume halucinogene la 20 de ani. Macar o sa stiu ca inclinatiile lui sunt tipic adolescentine si nu au nicio legatura cu practicile mele nocive “ocazionale” din perioada intrauterina.

Culmea! Majoritatea mamicilor pe care le cunosc, care nu blameaza consumul “ocazional” de alcool in timpul sarcinii sunt convinse ca starea psihica a mamei il influenteaza pe bebelus si ca nu e bine sa fie stresate in aceasta perioada. Cum sa le mai inteleg?! Adica sunt constiente ca un gand negativ ii face rau copilului, dar un excitant nervos, cum ar fi alcoolul, care ajunge in sangele ce traverseaza placenta, cea care ii asigura copilului nutrientii necesari pentru dezvoltarea sa, “n-are, mai, nimic”.

Recunos ca le judec pe moment, apoi ma uit la copiii lor veseli, frumosi si sanatosi si imi zic ca fiecare doarme dupa cum isi asterne. Cu siguranta ceea ce functioneaza la mine da gres in cazul altuia, asa ca nu incerc sa le tin morala. Ceea ce mi se pare mie frapant este ca eu, aia care se abtine de la placerile alimentare banuite ca ar face rau copilului din burtica, sunt pusa la colt si trebuie sa-mi justific pozitia. Le zic doar ca eu am ales sa fac altfel, caci sunt mai speriata de bombe. Ca eu fac tot ceea ce tine de mine, mai departe… Dumnezeu cu mila! Iar daca ulterior e ceva in neregula cu copilul sa fiu eu cu constiinta impacata ca am avut cea mai mare grija de mine si de bebelus in timpul sarcinii, caci altfel m-as simti groaznic si m-as invinui pentruu ceea ce i se intampla.

Nu mi se pare un sacrificiu, nici macar ceva greu de facut, sa ma abtin de la alcool 9 luni din viata mea de 50-60-70-80 sau cati ani voi trai pe lumea asta. Sau, ma rog, din momentul in care aflu ca sunt insarcinata. Caci nici eu nu sunt fara de pacat :). Daca la al doilea bebelus n-am pus gura pe alcool nici macar in perioada conceptiei, la Vlad am cam dat paharele de vin peste cap la un un taiat de mot, nestiind ca eu sunt gravida in 12 zile. Acest lucru s-a intamplat pentru ca nici macar nu ajunsesem la ovulatie in luna respectiva si nu ma asteptam sa fiu insarcinata. Pana in ziua de azi e un mister cum Vlad a fost conceput la doar 8 zile de la ultima menstruatie din acel an, avand in vedere ca eu ovulam la 23 de zile (dereglata hormonal dintotdeauna am fost), nu la 14 zile ca o femeie normala. Mare mi-a fost surpriza si acum sa aflu la prima ecografie ca bebe 2 are o luna si 6 zile, desi nu trecuse nici macar o luna si o zi de la ultima menstruatie. Dar se pare ca ecograful stie mai bine…

Chiar astazi citeam pe blogul lui Alexandru Mina Ionescu, un baietel de un an si 9 luni, care in urma cu jumatate de an a fost diagnosticat cu cancer, concluziile parintilor lui referitoare la cauza acestei boli: “Am studiat referitor la cauzele malformatiilor genetice la copii si am ajuns la urmatorul rezultat: acesta boala nu are cauze exacte. Malformatia genetica la copii mici este formata in perioada prenatala. Cauza trebuie cautata la parinti. La modul lor de viata”. Din punctul meu de vedere, experienta unui parinte care trece prin asa ceva cu copilul lui este mult mai graitoare decat argumentul ca un pahar ocazional de alcool “n-are cum sa-i faca rau”, chit ca el vine din gura unei mame cu un copil sanatos sau a unui medic pediatru de renume.

About Alina