Cu ce-am ramas eu dupa workshopul cu Otilia Mantelers

poza-Otilia-Mantelers

Va spuneam acum doua saptamani ca urma sa particip la un workshop numit “Jocul in relatia parinte-copil: Apropiere, Incredere, Vindecare”, cu Otilia Mantelers, specialist in joaca terapeutica cu copii, organizat de Bluparty, la Libraria Bastilia. Am ramas datoare cu impresiile, de altfel foarte bune :).

1. N-are cum sa nu-ti placa de Otilia. E vesela, empatica si foarte jucausa. Nu numai cu copiii ei, ci si cu cei ai altora. De unde atatea resurse, nu stiu… Si eu ma joc mult cu ai mei, dar o fac din ce in ce mai rar si pe perioade din ce in ce mai mici. Pur si simplu nu mai am energie si pentru asa ceva, trag de mine de cele mai multe ori. Si nu va ganditi ca imi consum energia facand curat sau gatind. Doamne fereste de asa ceva! Stiti cum arata casa mea de un an incoace? Mai bine ca nu stiti!

2. Cu toate acestea, joaca ramane principala cale de comunicare cu un copil, asa ca daca vrei sa patrunzi in universul lui nu ai alta cale sa o faci decat jucandu-te. Insa este foarte important cum o faci: trebuie sa te joci dupa regulile copilului (deci aici el e seful!) si sa-l faci sa rada cat mai mult de tine. Foarte eficiente sunt jocurile in care tu te scalambai, faci pe grozavul si apoi te impiedici teatral, scapi chestii pe jos… un fel de prostul satului. Cu cat esti tu mai pampalau, cu atat mai mult copilul se distreaza, rade si ii creste increderea in el.

3. Otilia a subliniat si ea ceea ce spune o buna parte din specialistii in psihologia copilului: pedepsele si recompensele nu au ce cauta in educatia unui copil. Acestea il timoreaza, il impiedica sa-si invete lectiile de viata si-l demotiveaza.

4. Trebuie sa invatam sa acceptam emotiile copilului. Ele nu sunt nici bune, nici rele, sunt pur si simplu emotii, de care el are nevoie sa se descarce prin trei metode: prin joc, prin ras si prin plans. Din pacate, jocul si rasul rezolva doar o mica parte din frustrarile, temerile si suferinta copilului, asa ca trebuie sa acceptam plansul ca o unealta suprema de vindecare sufleteasca a copilului. Dupa fiecare repriza de plans, acesta se va simti mult mai bine si va inregistra progrese. De asemenea, trebuie sa lasam fetitele sa-si exteriorizeze furia, iar pe baietii sa planga, fara sa le impunem stereotipurile conform carora fetitele trebuie sa fie blande, iar baietii duri.

2014-06-04 19.58.19

5. Majoritatea jocurilor terapeutice de care au nevoie copiii sunt cele de restabilire a demnitatii pierdute cu diferite ocazii: mersul la doctor, lasatul la gradinita, etc. Sunt practic acele situatii in care copilul trebuie sa se conformeze cu forta. Pentru a se elibera de emotiile acelei situatii in mod constructiv si pentru a evita situatii in care acesta rabufneste in mod negativ (devine agresiv, face pipi in pat, devine temator, etc), acesta poate initia un joc pe aceasta tema. El poate prefera rolul personajului puternic, care il domina pe celalalt si-l supune acelorasi proceduri la care el a fost supus, pentru a-si recapata puterea sau poate prefera rolul “victimei” pentru a-si procesa emotiile de atunci intr-un cadru care ii ofera confort, alinare, siguranta, pentru a le depasi. Copilul poate prefera jocul cu personaje reale (adica el sau familia) sau cu papusi. Ultimul este mai recomendat deoarece exista o mai mare detasare a copilului.

6.Rolul jocului nu este numai cel de redare a increderii/puterii sau terapeutic. Cel mai important aspect este cel de apropiere/conectare cu copilul tau. Asa pui bazele unei relatii tare frumoase… plus ca te si distrezi, deci ai si tu personal ceva de castigat. Recunosc ca atunci cand ma joc cu baietii mei nu o fac in mod declarat ca sa-i vindec de ceva sau sa-i fac neaparat sa se simta ei puternici, ci pentru ca asa intru in lumea lor si le arat ca ei conteaza enorm pentru mine. Ca las telefonul, laptopul sau buretele de spalat vase din maini si ii fac pe ei avionul sau calul sau le pregatesc o activitate murdaricioasa, preferata lor. Sunt multe si zilele in care gravitez in jurul lor doar ca sa le pun ceva de mancare, sa-i spal si sa-i imbrac, iar asezatul pe podea si jucatul cu ei mi se pare un chin. Atunci n-am energie, n-am chef… si tot ce vreau e sa treaca ziua mai repede… sa vina tati acasa si sa-i pasez lui copiii ;).

2014-06-04 19.58.29
7. E bine sa ne jucam si cu alti copii, nu numai cu cei ai nostri. De cate ori putem si avem chef. N-o sa regretam!

8.  E foarte bine daca petreci cu copilul tau un timp special, unu la unu, in care el decide ce faceti. Si e bine sa-i comunicam ca acest timp se numeste asa (poti sa-l botezi cum vrei tu: waka taka, kiki miki, bubu dubu, important e sa aiba un nume) ca el sa-l poata solicita de fiecare data cand simte nevoie sa se conecteze cu tine.

… si multe altele, care nu-mi mai vin acum in minte. V-am mai spus ca m-am ramolit, da?! Anul trecut l-am citit pe Larry Cohen si al lui Playful Parenting, principala sursa de inspiratie in munca Otiliei si inca de atunci am mai aplicat pe ici, pe colo din sfaturile lui. Toate, dar absolut toate au functionat cu Vlad, miorlaitul nostru de serviciu, caruia rar ii convine ceva… Problema a fost ca m-am lenevit si mi-a fost mai indemana sa tip iarasi la el si sa-l iau pe sus, cu forta, dar Otilia mi-a reamintit de lucrurile importante in relatia cu ai nostrii dragi copii, plini de energie atomica! Chiar daca noi suntem obositi si stresati…

Asadar, pe final de baterie, va urez un suprem “hai la joaca!” :) :) :)

2014-06-05 19.27.37

About Alina