Crezi ca nasterea e dureroasa? Stai sa vezi alaptatul!

Vorba lui Nica, “nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc” la perioada in care l-am alaptat pe Vlad (5 luni si 3 saptamani nu sunt de ici de colo, parerea mea) incep sa am cosmaruri. Desi am lecturat cartea lui Capraru (biblia romancelor de vreo 2-3 decenii incoace) de doua ori inainte sa ma apuce durerile facerii (ca tot suntem in registrul de odinioara) si am consumat niste latime de banda considerabila sa citesc tot ce era de citit despre sarcina, nastere si apoi cresterea copilului pana pe la 3 ani asa (deh, eram curioasa pe termen lung), nimeni nu m-a avertizat serios in legatura cu ce urma sa vina. Prin  lecturile de atunci si acum (am verificat inainte sa scriu acest post sa nu-mi sara lumea in cap) am gasit sintagme ca: “probleme minore”, “pot fi rezolvate”, “reduce durerea”, ” se poate ameliora”, “rezolvate printr-o tehnica corecta”, “nu interfereaza semnificativ”, asa ca m-am gandit ca obstacolele sunt surmontabile, ca laptele va invinge si cu putina perseverenta pot fi depasite mastite, furii ale laptelui, sfarcuri neformate, mameloane dureroase si crapate, ducte mamare blocate, lactatie insuficienta. Aveam sa fiu foarte dezamagita!

Pentru mine, alaptatul a fost experienta cea mai traumatizanta, plina de frustrari, rani deschise si dureri groaznice. As fi zis ca m-am calit dupa un travaliu de 14 ore (dintre care vreo 5 cu contractii din 30 in 30 de secunde, fiind la un pas de a cere cezariana), ca greul a trecut, insa n-a fost asa. Culmea! Alaptatul, la fel ca si nasterea e de cand lumea si pamantul si ar trebui sa le faci natural, fara sfaturi, tehnici si tratamente. Nu inteleg de ce trebuie sa se infiinteze Liga Laptelui la nivel mondial sa ma invete pe mine cum sa-mi hranesc copilul. Foarte bine ca ea exista, salut initiativa, salut de altfel toate initiativele care usureaza viata unei viitoare sau proaspete mamici. Eu am o problema cu Creatorul, cu Mama Natura (nu cu cea de la tv, ea e chiar simpatica), cu Eva si sarpele ei, cu asistentele din maternitate care mi-au desfundat canalele galactofore (am vrut sa mai cer o epidurala la fiecare sedinta), cu pompa aia de san si biberoanele ce trebuiau spalate si sterilizate din 2 in 2 ore timp de 5 luni si 3 saptamani, cu mainile mele crapate care stateau in apa toata ziua, cu durerile de spate interminabile, cu ragadele (da, imi curgea sange din sfarcuri in timp ce alaptam), cu angorjatul sanilor pana la senzatia de explozie, cu febra pe care o faceam in timpul furiei laptelui, cu faptul ca nu puteam sa dorm decat pe spate, cu statul lui Vlad la san cate o ora si jumatate (din care o ora dormea), cu plansul lui de foame la numai jumatate de ora de la masa anterioara, de ajunsesem sa nu mai fac nimic toata ziua si toata noaptea decat sa alaptez in chinuri, cu lacrimile mele care cadeau siroaie din cauza durerilor de sani, cu nevrozanta proba a suptului (cantaritul pentru novice) pentru a-mi da seama cat manaca si de ce plange de foame asa de des si lista poate continua.

E greu, dar copilul merita fiecare picatura

Mi-am dorit din tot sufletul sa nasc natural si pentru ca aceasta era o modalitate de a-mi spori sansele sa-mi alaptez copilul (legenda spune ca la cezariana nu prea ai lactatie), m-am bucurat enorm ca am ajuns sa fac asta aproape 6 luni, termenul minim recomandat de toti medicii pediatri pentru a-i asigura bebelusului nutrientii necesari pentru o dezvoltare optima, insa nimeni nu m-a pregatit pentru aceasta experienta. Nici cartile, nici Netul, nici femeile la varsta de pensionare din familie, nici prietenele cu copii mai mari. Probabil e o trauma pe care cu toatele o refuleaza, iar povestirile lor semnaleaza fugar neajunsurile. Nu numai ca nu te avertizeaza in legatura cu ce urmeaza, dar te mai si incurajeaza sa continui cu alaptatul de parca e cel mai usor si natural lucru din lumea, insa tu faci mofturi de printesa. Da, am continuat cu alaptatul nu pentru ca asa am fost sfatuita sau pentru ca m-a durut mai putin ulterior (majoritatea femeilor se obisnuiesc, eu n-am reusit), ci pentru ca stiam ca daca ma menajez pe mine il privez pe Vlad de cel mai valoros aliment din lume (pe care firma de lapte praf nu-l poate reproduce integral in laborator oricat s-ar da de ceasul mortii).

E interesant cum unele femei afirma sus si tare ca ele nu vor sa faca copii ca-si strica silueta, li se lasa sanii si le apar vergeturi. Vreau sa le anunt pe aceasta cale ca asta e partea nedureroasa a maternitatii, asupra careia se poate interveni oricand cu putina vointa, bani investiti in sutiene gen push-up sau, eventual, chirurgie estetica. Insa nimeni nu te poate scuti de frustrarile si durerile alaptatului. Cu siguranta experienta mea nu poate fi generalizata, insa am regasit-o la prea multe cunostinte cu copii de aproximativ aceeasi varsta ca Vlad ca sa cred ca sunt singura nebuna (“singura nebuna” este o expresie des intalnita in vocabularul unei proaspete mamici, care are impresia ca numai ei i se intampla belele).

Nu esti mai putin mama daca te gandesti si la tine

Pledoaria mea este urmatoarea, in cazul in care s-ar ivi cineva sa ma acuze ca sperii femeile cu alaptatul meu (la fel de bine poate sa le sperie copiii care urla si se tavalesc pe jos prin magazine sau mall-uri):

Da, alaptatul este al naibii de dureros (zone afectate – sani si spate), de frustrant (nu stii niciodata daca copilul a mancat suficient, daca plange de foame sau din alta cauza, daca ai suficient lapte) si iti ocupa tot timpul in primele luni de la nastere (poti alapta si la distanta de jumatate de ora (mi s-a intamplat si mie si unei alte prietene, ca si cazuri cunoscute), insa beneficiile de pe urma lui sunt foarte multe la numar atat pentru copil, cat si pentru mama (le gasiti AICI, la fel si alte aspecte importante). Atata timp cat au lactatie, incurajez toate mamele sa-si puna copilul la san, dar sa-si cumpere si o pompa de san. Este un aliat de incredere atunci cand nu ai sfarcurile inca formate, cand copilul nu suge suficient din sanul tau desi pare ca trage cu spor, cand este prea lenes sau adoarme mereu la san, cand ai dureri foarte mari sau rani, cand esti nevoita sa pleci de acasa cateva ore sau cand vrei sa te inchizi singura intr-o camera si sa tragi un somn de 8 ore legate.  Din cele 5 luni si 3 saptamani in care s-a hranit cu laptele meu, Vlad a stat la san doar o luna si jumatate. Mi-a parut rau ca nu reuseam sa facem in asa fel incat sa ne fie mai usor, desi am incercat toate pozitiile, pernele, scaunele, suporturile, gandurile senine din lume. Amandoi plangeam cat era ziua de lunga – unul de foame, celalalt de durere, oboseala si nervi – asa ca la un moment dat am fost nevoita sa zic stop alaptarii la san si sa aleg varianta pomparii.

Da, alapteaza, cat mai des si cat mai mult, dar daca asta te aduce la disperare e ok sa te opresti si sa alegi urmatoarea varianta cea mai buna sau sa mergi in paralel cu amandoua. In prima luna, l-am pus pe Vlad la san timp de doua saptamani, iar restul m-am pompat (am cedat nervos). In a doua luna, mi-am facut iar curaj si l-am pus din nou la pieptul meu timp de 3 saptamani, apoi am revenit la pompat pentru ca spatele meu cedase din cauza statului in pozitii rigide foarte mult timp (v-am zis ca 18 ore din 24 de ore Vlad era la san). Am zis sa ne mai acordam o sansa in a treia luna, ca sa ne lamurim odata pentru totdeauna cum sta treaba (speram ca odata cu trecerea timpului prinsese si el mai multa putere si sugea mai bine), insa si de aceasta data nu a rezistat mai mult de o saptamana, asa ca urmatoarele trei luni am devenit nedespartita de pompa de san (unde eram eu era si ea: domiciliul personal, masina, restaurant, casa de la tara sau creierii muntilor).

Desi imi lipsea imaginea aceea idilica de prin campaniile sociale care incurajeaza alaptatul, cu mama zambitoare si copilul satul si vesel, m-am consolat cu gandul ca macar timp de aproape 6 luni i-am oferit lapte matern si ca efortul meu se va vedea mai tarziu in viata, cand el va creste “mare si sanatos”.

P.S. In documentarile mele exhaustive despre acest subiect am aflat ca fapt divers ca o mama adoptiva sau o femeie trecuta de menopauza poate alapta foarte bine, deci nu e obligatoriu sa nasti pentru asta (exista posibilitatea inducerii lactatiei cu ajutorul anumitor medicamente sau altor metode).

Tu cat ai alaptat si cu ce probleme te-ai confruntat?

 Pe aceeasi tema:

Alaptarea, un proces natural sau o performanta? P.S. Avem si concurs!

Sunt fericita ca am alaptat. Sunt si mai fericita ca s-a terminat

Inca un post despre alaptare. Inca o mama si un bebe fericiti! :)

Cum sa slabesti atunci cand alaptezi

About Alina