Copii, cadouri, oboseala, poze, tort, tipete. Cam asta a inteles Vlad din ziua lui – FOTO

S-a apucat inca de pe 31 ianuarie sa-mi cante “Multi ani traiasca”, cica ca sa ma obisnuiasca cu melodia in seara de 1 februarie, cand urma sa-mi vina cativa copii din cartier in vizita, la mini petrecerea de 1 an. Am privit-o curios initial, parca mai auzisem asta pe undeva. M-am chinuit putin sa-mi aduca aminte si apoi m-a lovit: pe 22 noiembrie 2010, la ziua Veronicai, vecina de la blocul 2. Simpatica fata! S-ar putea s-o invit sa se dea in leagan cu mine cand o sa mai crestem, deocamdata nici eu nu sunt in stare sa-mi iau elan singur, inca depind de mami si tati.

Dupa vreo 2-3 intonari, incepuse sa-mi placa. Intr-adevar, a doua zi chiar am savurat cantecelul, nu pentru ca mi-a gadilat urechile intr-un mod placut, vorba lui Caragiale, ci pentru ca era amuzant sa vad vreo 12 adulti falsand si facand poze. Sunt curios in anii ce urmeaza ce alte cantecele mai sunt disponibile la astfel de reuniuni de oameni mari si oameni mici, poate totusi acelea vor fi mai reusite. Sau poate se mai antreneaza ei.

Oricum, trebuie sa recunosc ca m-am cam speriat atunci cand s-a stins lumina, am crezut ca iar stam pe intuneric vreo doua ore ca saptamana trecuta, insa a salvat mami situatia cand a aparut cu o lumanare care m-a ajutat sa-mi revin putin. N-am inteles de ce a infipt-o intr-o mancare maro (ei o numesc “tort”, habar n-am cum e, nu mi-au dat inca sa gust), dar asta e problema lor. Puteau foarte bine s-o tina in mana. Adultii astia se complica total aiurea. Apoi m-au pus sa suflu in lumanare, probabil stiau ca a revenit curentul.

Am uitat sa va spun ca inainte de toata povestea asta cu tortul, care de obicei are loc la sfarsit de petrecere (sugestia mea este sa fie adus la inceput, caci i-am vazut pe toti mai veseli dupa ce l-au mancat), s-au intamplat diverse. Mai intai au apasat pe soneria de la intrare de vreo 6 ori si m-au pus sa vin de fiecare data la usa. Probabil daca invitatii nu ma vedeau in prag, se duceau la alt copil cu cadourile. M-am conformat, caci ma cam plictisisem de jucariile primite de Craciun. Ma bucur ca e un interval atat de scurt, de aproximativ o luna intre cadouri, vreau sa-l felicit pe cel care a avut ideea asta.

Veronica, fata simpatica de care va spuneam, mi-a adus o masuta interactiva cu tot felul de utilizari (o puteti vedea in imaginea de mai sus, este exact ce-mi trebuia ca sa escaladez si sa ajung la laptopul ala de pe birou), Ilianca mi-a daruit niste pahare care se fac turnulete si mai au si niste forme geometrice, care-mi plac la nebunie. Cred ca e indragostita de mine, caci mi-a daruit  – pe langa triunghi, patrat si cerc – o inima. Se cam grabeste, eu vreau sa mai copilaresc. Asa i-am auzit si pe adultii de sex masculin ca spun. Stiu ei ce stiu.

Cei doi Antonio (unul are un an si jumatate celalalt doar jumatate de an) m-au ajutat sa-mi reintregesc garderoba cu niste hanorace tare simpatice si calduroase (cred ca sunt hanorace de cod galben). Amandoi se imbraca cu gust, o sa-i mai invit la zilele mele de nastere. Nici Stefan nu m-a dezamagit. Bluza ca bluza, dar cadoul lui a avut o simbolistica aparte: este vorba de o sticluta cu un lichid albastru, pe care scrie London Dry Gin. N-as fi stiut ce sa fac cu ea daca nu-mi scria pe o hartiuta: “Sa ma chemi cand vrei s-o bem”.

Din pacate pentru musafirii mei, am fost cam nervos la petrecere si acest lucru s-a intamplat din vina exclusiva a lui mami. In loc sa ma culce, ca sa fiu odihnit, m-a trimis cu tati la cumparaturi, iar ea a facut curatenie. Apoi, cand am revenit acasa, desi mai era doar o ora pana ca invitatii sa soseasca, s-a apucat sa faca pandispan si m-a lasat pe capul lui tati, care nu prea stie cum sa ma imblanzeasca. M-a pus el la somn, insa l-am santajat emotional cu niste plansete si tipete si pana la urma m-a dus in sufragerie la desene animate. Mami se tine mai tare, nu cedeaza asa de usor, trebuie sa-mi regandesc strategia cu ea.

La final, am inteles ca trebuie sa multumesc oamenilor care au contribuit la toata povestea asta. Le multumesc copiilor si oamenilor care i-au facut pe acestia pentru cadouri si voie buna (nu am urcat poze cu ei pentru ca a uitat mami sa ceara acordul lor si e o lege in acest sens), unchiului Gabi pentru instantaneele lui reusite si lui tati ca a cumparat baloane, coifuri de petrecere si fata de masa cu Winnie the Pooh. Sper sa nu uit pe nimeni, oricum am circumstante atenuante caci la varsta asta stau prost cu memoria. Cam acestia erau… parca am senzatia ca mai era cineva… eh, pana anul viitor am tot timpul din lume sa-mi dau seama.

Glumeam, mami, am vrut sa te tin putin in suspans, sa ti-o platesc pentru zilele alea in care nu ma lasi sa ma duc la priza sau la cuptor. Stiu ca e pentru binele meu, dar eu nu pot sa inteleg treburile acestea inca, nu am capacitatea cerebrala de a face astfel de conexiuni, de a avea discernamant. Deci iti multumesc si tie mami. Nu pentru curatenie sau pandispan, ci pentru ca acum un an m-ai adus pe lume. Eu zic ca ai facut o treaba buna. Tine-o tot asa, caci mai vreau un fratior sau surioara :).

 

 

About Alina