Ani Plumb: “Fericirea vine zilnic la kilogram cand ai un copil in casa!”

I s-a spus mereu, la fiecare control ginecologic, ca sansele de a ramane vreodata insarcinata sau de a pastra o sarcina sunt foarte mici din cauza uterului sau. Insa, in urma cu doi ani si jumatate, intr-o dimineata de vara, Ani Plumb, prezentatoarea stirilor de la GSP TV si nora Rovanei Plumb, europarlamentar PSD, a simtit ca nu mai este doar ea. Nu a fost o sarcina programata, dar Ani a fost in culmea fericirii cand a aflat de ea. Sentimentul a revenit in momentul in care l-a vazut pe David-Andrei pentru prima oara. “Minunea mea cu ochi albastri” i-a spus atunci, caci stia ca este o binecuvantare ca devenise mama in ciuda pronosticurilor negative.

Sarcina nu a fost planificata, s-a intamplat si a fost cea mai buna veste pe care am primit-o vreodata. Eu ador copiii si ei pe mine as putea spune. Nu degeaba am facut cinci ani Liceul Pedagogic impotriva vointei tuturor. De fapt, toate deciziile din viata mea au fost luate 100% cu sufletul si ma mandresc cu asta. Imi doream sa avem un copil, dar nu ne gandisem niciodata cand. Insa e mai frumos asa, caci inca o data in viata mi s-a demonstrat ca cele mai frumoase lucruri ni se intampla cand nu ne asteptam.

Era vara, abia acceptasem sa prezint stirile sportive la GSP TV, eram foarte implicata in tot si aveam des niste calduri inexplicabile. Imi amintesc si acum ca doamnele de la machiaj sau de la garderoba imi dadeau calciu crezand ca am o cadere de calciu sau ca sunt foarte obosita.

Intr-o dimineata, m-am trezit si am stiut! Am simtit ca nu mai sunt doar eu. Asa ca in timp ce sotul meu ma conducea la serviciu ne-am oprit la o farmacie, dar fara sa-i spun pentru ce. Am cumparat trei teste de sarcina si cu un mare zambet pe fata am ajuns la serviciu si am intrat in toaleta. Nu stiam daca mi se pare ca vad 2 linii sau asa ar trebui sa arate si am decis sa tac pana mi se confirma. Nu m-am putut abtine prea mult si le-am aratat si sotului meu care a facut imediat o programare la medic.La inceputul lui septembrie stiam sigur: urma sa fim parinti si nu puteam fi mai fericita de atat! Pastrez si acum testele de sarcina, alaturi de bratara din spital, de mot si de un jurnal al intregii experiente. :)

Am mancat multe muraturi, dar nu m-am transformat intr-o acritura

In timpul sarcinii am avut o stare generala buna. Nu am avut greturi, doar o stare de somnolenta accentuata. Cred ca sotul meu a avut mai multe pofte decat mine. :) Nu prea cred in miturile despre sarcina, ea adevarat ca la inceput mancam multe muraturi, dar nu m-am transformat intr-o acritura. Mancam multe portocale si acum David-Andrei e innebunit dupa sucul de portocale. Inainte imi placea pestele, dar in sarcina nu prea l-am mai agreat si totusi David mananca acum peste. Pizza mancam des si iarasi pot spune ca piticul nu ar refuza o pizza.

Am mers la aerobic o vreme, apoi a trebuit sa renunt si am continuat cu masajul facut de buna mea prietena Iulia, cea care avea grija sa-mi spuna de fiecare data ca arat spectaculos, chiar daca ma simteam ca un bolovan. Am avut un bebe foarte linistit in burtica, vorbeam des cu el si uneori raspundea bland, nu m-a lovit niciodata prea tare. Dar pe cat a fost de linistit in burtica, pe atat recupereaza acum. :)

Mi se spunea ca voi ramane greu insarcinata

In ultimele doua luni a trebuit sa stau numai in pat, dintr-o prea mare precautie a dnei doctor, caci aveam colul mai scurt. Eu mi-am dorit enorm acest copil si eram dispusa sa stau si in cap ca el sa vina sanatos. Intotdeauna mi s-a spus la orice control de rutina mergeam ca am uterul foarte mic si ca o sa raman greu insarcinata sau ca nu o sa pot tine sarcina si fiecare vizita, in care-l puteam vedea pe monitor si auzi inimioara, o simteam ca pe o mare binecuvantare. Mi-amintesc si acum vizita la dr. Adrian Pop, unul dintre cei mai bun ecografisti. Nu stiu sa fi fost vreodata mai fericita la auzul cuvantului “normal”, ca in ziua aia: normal, normal, normal la orice sectiune vedea el acolo.

 A fost cea mai haioasa nastere posibila

Am nascut cu un medic apropiat de familie, cu dna. doctor. Doina Branescu, la Spitalul Universitar. Conditiile au fost foarte bune, am stat intr-o rezerva mai mult decat civilizata. Dna. doctor m-a ajutat mult, e cel mai vesel, plin de viata si profesionist cadru medical pe care eu il cunosc. Cu sotul dansei s-au nascut atat sotul meu cat si fratele lui, deci alegerea a venit de la sine.

Mi-as fi dorit enorm sa fie o nastere naturala, dar nu s-a putut, asa ca am facut cezariana la sfatul medicului. Eu am tinut foarte mult ca David-Andrei sa vina pe lume cand ii e lui scris, nu cand programeaza adultii. S-a nascut pe 12 aprilie 2009, cand mi s-a rupt apa. Doar ca in cateva ore ramanea fara apa, iar dna doctor a decis sa faca cezariana. Imi amintesc ca i-am zis “faceti ce considerati ca e bine pentru el”.

A fost cea mai haioasa nastere posibila, am stiut tot, am vorbit, am ras, m-am putut uita la ceas la 12.28, moment in care l-am si auzit pentru prima oara. Stiu ca i-am zis sa tipe mai fortos, ca doar e fi-miu :)) si apoi mi-au dat lacrimile cand l-am vazut. Iar dna doctor, haioasa, mi l-a aratat si mi-a spus:”Il vezi? E taica-su gol, hai luati-l la spalat”. :)
Avea par inchis la culoare, ochi albastri ca si acum, nu s-au schimbat decat putin in intensitate si ca forma – atunci erau lunguieti, acum sunt rotunzi, piciorul lui era cat aratatorul meu si nu am putut sa dorm multe ore de fericire. Stateam si il analizam: atunci i-am spus “minunea mea cu ochi albastri” pentru ca stiu cati doctori am auzit spunandu-mi ca o sa am greu un copil. Mi l-au adus repede la alaptat si asta e un lucru fantastic, sper sa se mai respecte treaba asta pentru ca aud tot felul de povesti.

Eu sfatuiesc mamicile care nasc prin cezariana sa se se dea jos din pat cat de repede se poate. In seara in care am nascut, am plecat pe picioare in salon, a doua zi mergeam singura la toaleta si asta m-a ajutat mult.Am auzit multe mamici plangandu-se rau de dureri, dar asta pentru ca au lasat sa treaca 2-3 zile pana cand s-au dat jos din pat. Asa m-au sfatuit asistentele si dna doctor si am facut bine. Sunt dureri crunte, dar independenta merita.

 Eram foarte posesiva cu el

Am avut parte de o intamplare haioasa in prima zi acasa. Cu o mana despachetam si in cealalata il tineam pe David pentru ca sotul mea a trebuit sa plece si am ramas noi doi cateva ore. Eram asa caraghioasa, despachetam si radeam, iar el, mormolocul, statea cuminte in brate, apoi am adormit amandoi si tati ne-a gasit cu toate in ordine pana seara.

Am acceptat greu ajutor in primele luni, desi au fost cele mai grele, cu nopti nedormite si tot tacamul. Nu vroiam sa fim decat noi 3. Mama m-a ajutat, dar a inceput sa vina constant de pe la 3 luni, cand David incepuse sa doarma toata noaptea, in camera lui. Se petrec niste schimbari ciudate. Mi-amintesc de un moment in care mama i-a spus: “pupa mama pe el”, cam asa ceva si am corectat-o: “pupa bunica pe el”. Eram foarte posesiva cu el. Acum ma distreaza momentul ala, atunci eram foarte serioasa. Imi amintesc si acum de cate ori am adormit impreuna, el pe pieptul meu si eu nemiscata mangaindu-l si adormind in cele din urma. Mi-e dor de momentele alea…Nu am avut probleme cu depresia post-partum, nu stiu cum e sa fii nefericita cand ai cea mai mare FERICIRE in brate.

De colici am avut parte si noi, dar nu exagerat, poate pentru ca am descoperit repede solutia trimisa de prietena mea din Anglia: e vorba de Infacol. Se linistea si daca ii puneam cald pe burtica. Uneori adormea pe burta lui tata si se simtea bine, alteori faceam o plimbare cu masina. Clasic! :)

Era puturosel la san

Am avut ceva probleme cu alaptatul, pe care acum as sti sa le gestionez altfel. As apela la specialisti, acum stiu ca exista asa ceva, stiu ca exista asociatii chiar. Stiam bine cat conteaza alaptatul si m-am bucurat ca aveam din plin sa-i ofer. Problema a fost la el pentru ca era puturosel si, oricat incercam si noi si pediatrul care ne vizita sa-l impulsionam, adormea repede la san si ramanea nemancat. Am tinut-o asa cam 3 luni, apoi am cumparat pompa de san si i-am dat din biberon. Am facut de cateva ori mastita si, intr-un final, pentru ca o pompa nu stimuleaza precum copilul, am ramas fara lapte de la 5 luni. Tot atunci, i-a dat primul dintisor. A fost lejer: un gel si jucarii speciale. Nu a facut febra deloc.

Diversificarea am inceput-o de la 6 luni, cu piureuri de legume si apoi de fructe. A fost bine asa pentru ca s-a invatat cu gustul legumelor. Acum e un copil caruia ii plac legumele si fructele mai mult decat carnea! La masa se comporta bine, are tot preferintele tatalui, ii plac foarte mult pastele cu sos. Mananca normal fara sa fie vreun mare mancacios, am fost mereu in limita normala cu greutatea.

Cea mai grea incercare: o saptamana in spital

Probleme majore de sanatate, Slava Domnului, nu au fost: raceli usoare si o pneumonie care ne-a tinut vreo saptamana la Spitalul Grigore Alexandrescu. A fost cea mai grea incercare. Sunt cumplite conditiile de acolo, dar medicii sunt buni. E ingrozitor sa-ti vezi copilul cu branula in mana, sa-l vezi cum slabeste si sa te rogi in fiecare secunda sa pleci acasa.
L-a mostenit pe taica-su cu ceva sensibilitati la sinusuri, dar multumita dnei doctor Carmen Zapucioiu de la Alexandrescu si a dnei doctor Bobe Nicoleta de la Amicus Med, care m-a ghidat luna de luna de cand era bebe, le tinem pe toate sub control.

Nu exista perfectiune in meseria de mama

Zilnic am parte de cele mai frumoase momente, sunt o sumedenie: cand imi adoarme in brate, cand ma imbratiseaza la plecare, cand ma pupa zgomotos pe obraz sau cand vrea sa-l imite pe tata si sa ma pupe pe buze, cand stranutam si spune: “Sanatate, mama sau tata” sau cand ma intreaba curios: “Ce e asta, mama?”. Sunt multe momente frumoase cand ai un copilas, nici o balanta din lume nu le poate masura. Fericirea vine zilnic la kilogram cand ai un copil in casa!

Sfatuiesc toate viitoarele mamici sa ia lucrurile asa cum vin, cu intuitia de mama care nu da gres, sa nu se panicheze cand nu mananca sau cere altceva decat ce vrei tu sa-i dai pentru ca el cere ce are nevoie. Sa-i ascultam si sa-i iubim neconditionat si imperfect… pentru ca nu exista perfectiune in meseria de mama, ci doar nesfarsita iubire.

Eu obisnuiam sa ma supar ca e agitat si e o bomba de copil, un fel de 2 in 1 :), dar am realizat, dupa un articol citit, ca nu-mi doresc un copil cuminte. Vrem copii cuminti ca sa nu ne faca de ras in public, ca sa nu suportam privirea urata a vecinilor de masa dintr-un restaurant, dar eu, in sufletul meu, il vreau activ si viu si energic si nebun, zambaret, zgomotos, sa se bucure de viata si de toate lucrurile marunte. Asa ca mine! Deci, fara copii cuminti, copii plini de viata vrem!

About Alina