Abilitatile si pregatirea copilului pentru scoala

IMG_20161021_174410

Anul acesta, baiatul meu cel mare, Vlad, va deveni scolar, asa ca imi pun numeroase intrebari despre modul in care se va produce aceasta schimbare majora in viata intregii familii. Din fericire, a fost admis la o scoala cu pedagogie alternativa, mai exact Waldorf, dupa ce a facut trei ani de gradinita in acelasi sistem, asa ca atmosfera ii va fi foarte familiara. In plus, a fost admis cu alti cinci colegi de gradinita, pe care ii cunoaste foarte bine, asa ca acomodarea la grupa zero ii va fi mult usurata. Insa, in sufletul meu de mama, am mari emotii. Nu pot sa nu ma intreb cum va percepe fiinta lui aceasta noua experienta din viata lui?

Parca il si vad in prima lui zi de gradinita, la 3 ani si 7 luni. Un baietel inalt, saten, firav, extrem de sensibil, de speriat si foarte atasat de noi. Urma sa stea doar o ora, impreuna cu tatal lui, pentru a se familiariza treptat cu locul acela nou, plin de oameni pe care nu i-a mai vazut niciodata. In acel interval de timp nu a facut decat sa tipe si sa loveasca, dorind sa plece imediat acasa. A doua zi, am repetat experienta, de aceasta data cu mine. A mers putin mai bine, dar tot a avut probleme de comportament. In a treia zi, pe fond emotional, i-a reaparut dermatita atopica, o boala cronica cu care ne-am luptat trei ani de zile si pe care am reusit sa o invingem dupa un tratament homeopat care a durat 9 luni. Am cazut si noi, parintii, emotional, dar am continuat procesul de adaptare la gradinita. De-abia dupa o luna de zile a reusit Vlad sa stea o zi intreaga la gradinita, fara probleme, spre bucuria tuturor. La prima serbare, cea de Craciun, a stat incontinuu de mana cu mine si cu tatal lui, nedorind altfel sa participe. Si-a spus rolul extrem de scurt cu o voce firava si s-a asezat repede pe scaunel, timorat de bliturile aparatelor de fotografiat si ale telefoanelor mobile.

Sase luni mai tarziu, datorita adaptarii treptate, a unui colectiv unit si afectuos, a unei educatoare extrem de blande si rabdatoare si, nu in ultimul rand, a unui sistem pedagogic care incurajeaza individualitatea fiecarui copil si interzice certarea si pedepsirea lui, Vlad s-a transformat total. La serbarea de vara, a pasit singur in mijlocul salii si, increzator in fortele sale, si-a recitat poezia pe un ton sigur si emfatic, ca un adevarat orator, smulgand aplauzele tuturor si lacrimile mele. Nu-mi venea sa cred ca nu mai era acelasi baietel pe care-l stiam de cand s-a nascut: introvertit si cu probleme de socializare. Iar dermatita atopica era si ea istorie. Si totul datorita gradinitei Waldorf, care a pus pret pe dezvoltarea lui emotionala, spirituala si sociala, nu pe cea cognitiva. Cu toate acestea, Vlad a invatat singur sa scrie si sa citeasca inca de la 4 ani, in conditiile in care nici educatoarea, nici noi – parintii – nu am facut ceva in acest sens deoarece, in sistemul Waldorf, scrisul si cititul incep de la 8-9 ani.

Dupa doi ani de gradinita, Vlad si-a dorit foarte mult sa mearga la scoala. Insa am decis sa-l lasam sa mai copilareasca inca un an si nu regretam nicio secunda aceasta alegere. Acum, el este suficient de dezvoltat emotional si social astfel incat sa-si poata fructifica intregul potential cognitiv. Insa cazul copilului meu este destul de rar. In majoritatea gradinitelor din Romania, se practica pedagogia traditionala, in care copilul este pregatit de mic pentru competitie, pentru a reusi inca de la bun inceput. Zilnic, el face fise dupa fise, pentru a-si exersa abilitatile de care va avea nevoie la scoala (scrisul, cititul, socotitul), cateodata neridicandu-se intreaga zi de la masuta decat pentru a merge la toaleta si la somnul de pranz. Dupa ce educatorul il cearta si il pedepseste atunci cand nu-si indeplineste sarcinile mult prea multe si grele pentru varsta lui, vine randul parintilor sa puna presiune pe cel mic pentru a se asigura ca pregatesc un om de succes in viitor, cu care sa se mandreasca in fata tuturor. Insa daca copilul nu este pregatit pentru toate acestea, se va simti coplesit si va dezvolta sentimentul ca a esuat inainte de a se apuca de treaba.

Putini isi dau seama ca, doar citindu-i si modelandu-i interesul de a afla lucruri noi din carti, copilul va fi pregatit pentru solicitarile academice ulterioare; ca este necesar un echilibru intre invatarea cognitiva si cea sociala; ca cel mic nu trebuie certat pentru micile lui ezitari si greseli, deoarece ele constituie ocazii de invatare; ca performanta este mai putin importanta decat fericirea copilului. Esecul, acompaniat de frustrare si de greseala, poate antrena o rezistenta din partea copilului fata de oportunitatile viitoare. Pentru a fi pregatit cu adevarat pentru experienta scolara, un copil nu are nevoie sa stie sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, ci sa se concentreze asupra activitatii din clasa, sa aiba rabdarea si puterea fizica de a sta asezat perioade mai lungi de timp, sa respecte regulile grupului, sa se integreze in ritmurile de activitate si de repaus specifice spatiului academic, sa aiba capacitatea de a  intelege, retine si urma cateva comenzi succesive, sa isi controleze impulsivitatea, sa execute sarcinile indicate, sa persevereze in caz de esec si, nu in ultimul rand, sa fie capabil sa se imbrace si sa se dezbrace. Nu toti copiii achizitioneaza aceste abilitati la aceeasi varsta, asa ca este necesara respectarea unui ritm propriu si eliminarea comparatiilor cu cei din jur. Scopul perioadei prescolare este de a construi un interes personal al copilului de a invata. De multe ori, el este fortat din punct de vedere cognitiv si educatorii si/sau parintii nu acorda suficienta atentie maturitatii si disponibilitatii acestuia pentru scoala.

Insa, oricat de pregatit ar fi din punct de vedere emotional si social, exista riscul ca, dupa o perioada buna de adaptare la scoala, acasa, acesta sa dea semne de regresie in domenii cum ar fi alimentatia, somnul sau toleranta la frustrare. Cand un copil este expus unei situatii noi, este de asteptat ca el sa regreseze temporar pentru a-si aduna energia necesara pentru aceasta adaptare importanta. El poate acuza inclusiv probleme de sanatate. Nu numai copilul trece printr-o perioada delicata. Odata cu plecarea copilului la scoala, parintii trebuie sa-si gestioneze anxietatea de separare. De multe ori ei privesc aceasta etapa fireasca din viata celui mic ca pe un prim pas spre independenta, ceea ce le creaza un presindrom al cuibului gol.

Plecarea la scoala este una dintre cele mai bune ocazii ale copilului de a se adapta la lumea exterioara, mai ales daca nu a frecventat o gradinita. El va invata sa faca parte dintr-un colectiv, sa faca cunostinta cu reguli sociale, sa se conformeze unor norme si asteptari si sa-si dezvolte capacitatile sociale. Ceea ce invata copilul la scoala cu privire la conduita sa in cadrul unui grup si la atitudinea sa in fata situatiilor noi il va insoti toata viata.

 

About Alina